Fostul președinte al României Traian Băsescu s-a aflat sâmbătă la Cluj pentru a se întruni cu candidații Mișcării Populare la alegerile locale din 5 iunie. Băsescu a declarat că știe că Emil Boc va fi un contracandidat fair-play.
Ungaria este pregătită să construiască gard metalic de-a lungul frontierei cu România, reiterează Guvernul de la Budapesta, explicând că situaţia actuală în materie de imigraţie nu permite evitarea acestei măsuri.
Deputatul PNL de Cluj Radu Zlati susţine nevoia distribuirii gratuite de prezervative, săpun şi şampon în şcoli, ca metoda de promovare a unei vieţi sănătoase.
Normele privind aplicarea legii votului prin corespondenţă au fost adoptate joi de Guvern, care a stabilit modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot pentru românii din afara graniţelor.
Guvernul ar putea discuta, în ședința de joi, un proiect de hotărâre care vizează aplicarea dispozițiilor legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea legii privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.