monitorulcj.ro Menu

PNL organizează săptămâna viitoare Consiliul Naţional de Coordonare, pentru validarea deciziei privind preşedinţia unică

Partidul Naţional Liberal urmează să convoace, pentru săptămâna viitoare, sâmbătă, Consiliul Naţional de Coordonare, forul cel mai apropiat de Convenţia Naţională, pentru validarea deciziei luate de democrat-liberali, privind preşedinţia unică a partidului şi desemnarea lui Daniel Buda prim-vicepreşedinte, pentru a contrasemna listele la alegerile parlamentare.

Premierul PNL, în cazul câştigării alegerilor parlamentare, va fi desemnat de către aripa democrat-liberală

Democrat-liberalii din PNL au primit, sâmbătă, în schimbul acceptării preşedinţiei unice la şefia partidului, opţiunea de a nominaliza premierul după alegerile parlamentare, în cazul câştigării acestui scrutin sau a realizării unei majorităţi care să le permită să propună o persoană pentru conducerea Executivului, au precizat pentru News.ro surse din cadrul şedinţei conducerii aripii ce provine din fostul PDL.

Gheorghe Flutur a refuzat să preia funcţia de copreşedinte al PNL. Blaga merge pe varianta preşedintelui unic. Daniel Buda e favorit

Fostul copreşedintele Vasile Blaga le-a transmis liderilor PDL că cea mai bună variantă, în acest moment, este ca Alina Gorghiu să rămână lider unic al partidului pentru a arăta unitate în pragul alegerilor. În schimb, liderii democrat-liberali din teritoriu doresc să numească un copreşedinte, europarlamentarul Daniel Buda având în acest moment cea mai mare susţinere, potrivit unor surse din partid.