Delegaţii PSD Cluj la Congresul de sâmbătă al partidului îi vor susţine, pentru funcţiile pentru care o să candideze, pe Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi Marian Neacşu, urmând să anunţe în cadrul manifestării şi numele celorlalţi candidaţi susţinuţi pentru funcţiile de vicepreşedinţi regionali.
Reprezentanţii UDMR se aşteaptă ca la manifestările de la Cluj dedicate Zilei de 15 martie să participe circa 1.500 - 2.000 de persoane şi speră ca în acest an activităţile să se desfăşoare în bune condiţii, fără să se repete incidentele de anul trecut.
Preşedintele PSD Cluj Horia Nasra spune că pentru judeţ este o “necesitate” construirea unei clădiri pentru Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii deoarece în prezent, instituţia aflată în administrarea Consiliului Judeţean, îşi desfăşoară activitatea în 14 clădiri aflate în locaţii diferite de pe raza oraşului.
PSD pierde din electorat, iar PNL a reuşit să-i ajungă din urmă pe social-democraţi la doar un an de la înfrângerea zdrobitoare pe care au suferit-o la ultimele alegeri parlamentare.
La început de primăvară, în judeţul Cluj, Consiliul Judeţean a pregătit un mărţişor negru pentru clujeni, după dezgheţ, râul de levigat de la groapa de gunoi a Clujului reluându-şi cursul spre Zapodie, respectiv Someş, spune liderul PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.
România a făcut paşi foarte importanţi în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei, consideră ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell. Prezent, marţi, la Cluj, diplomatul britanic şi-a declarat speranţa că rezultatele luptei împotriva corupţiei vor rămâne bune şi în continuare.
Organizaţiile PSD au decis, în cea mai mare parte, ce reprezentanţi vor trimite, pe regiuni, pentru a candida la posturile de vicepreşedinţi la Congresul de sâmbătă, 10 martie.
Pentru UDMR ar fi fost mai onorabil să treacă în opoziţie decât să susţină actuala guvernare, "cu Dragnea şi toţi corupţii lui", afirmă Peter Eckstein-Kovacs, fost parlamentar clujean şi consilier prezidenţial, în opinia căruia Kelemen Hunor susţine regimul PSD-ALDE cu un scop bine determinat.