monitorulcj.ro Menu
Politică

Congresul PSD, în linie dreaptă. Candidaturi surpriză, propuse de fiecare regiune în parte

Organizaţiile PSD au decis, în cea mai mare parte, ce reprezentanţi vor trimite, pe regiuni, pentru a candida la posturile de vicepreşedinţi la Congresul de sâmbătă, 10 martie.

Din partea organizaţiei de Bucureşti au fost înaintate două propuneri: Gabriela Firea şi Robert Negoiţă, scrie Mediafax.

Nume sigure sunt şi cele are reprezentanţilor regiunii Oltenia, Sud-Vest. Organizaţiile PSD din Olt, Mehedinţi şi Dolj şi-au arătat sprijinul pentru Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

În PSD Argeş s-a aprobat, în unanimitate, candidatura preşedintelui organizaţiei Şerban Valeca în post de vicepreşedinte la nivel naţional. Al doilea candidat se pare că va fi Rovana Plumb.

O altă regiune care ştie cu cine va merge la Congres este regiunea Vest, care îi va propune pe miniştrii Natalia Intotero şi Mihai Fifor.

Ministrul Turismului Bogdan Trif a declarat că va candida pentru a deveni vicepreşedinte PSD, urmând să reprezintă regiunea Centru. „Am decis să candidez pentru funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional. Îmi doresc să fiu unul dintre liderii care va reprezenta Regiunea 7 Centru. Este o provocare atât pentru mine, cât şi pentru Organizaţia PSD Sibiu, care astfel mai urcă o treaptă în ierarhia organizaţiilor PSD din ţară. Sibiul începe să fie cu adevărat important pe harta politică. Am convingerea că voi avea susţinerea majorităţii colegilor din Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, care va decide prin vot direct alegerea liderilor Regiunii 7 Centru”, a declarat Bogdan Trif, preşedintele PSD Sibiu şi ministru al Turismului.


În ceea ce priveşte femeia care va deveni vicepreşedinte pentru regiunea de Centru, spun sursele politice, aceasta ar fi Roxana Mânzat, deputat de Braşov

În regiunea Sud-Est sunt aproape sigure candidaturile lui Marian Oprişan şi Mirela Furtună.

Pentru regiunea Nord Vest, liderii social – democraţi o susţin pe Doina Pană.

A doua persoană se pare că va fi preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Femeia care va reprezenta regiunea este Doina Elena Federovici.


Ce reprezentanţi trimit organizaţiile PSD pentru funcţiile de vicepreşedinţi:

Bucureşti - Gabriela Firea şi Robert Negoiţă
Regiunea de Sud Vest - Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu
Muntenia - Ciprian Pandea şi posibil Rovana Plumb
Regiunea de Vest - Natalia Intotero şi Mihai Fifor
Centru - Bogdan Trif şi Roxana Mânzatu
Regiunea Sud Est - Marian Oprişan şi Mirela Furtună
Regiunea de Nord Vest - Doina Pană şi posibil Gabriel Zetea
Regiunea de Nord Est - Doina Elena Federovici şi Dumitru Buzatu