monitorulcj.ro Menu
Politică

PNL, USR PLUS și UDMR au semnat Acordul de Guvernare. Ce promisiuni are coaliția pentru Guvern?

PNL, USR-PLUS și UDMR au semnat luni Acordul de Guvernare 2020 - 2024, a anunțat Ludovic Orban.

PNL, USR PLUS și UDMR au semnat Acordul de Guvernare. Ce promisiuni are coaliția pentru Guvern?

 

Acordul de Guvernare 2020-2024 prevede, printre altele, desemnarea lui Florin Cîțu premier, Ludovic Orban - președintele Camerei Deputaților, iar Anca Dragu - președintele Senatului.

La ceremonia care a avut loc la Palatul Parlamentului a participat şi premierul propus de coaliţie, Florin Cîţu.


Ne angajăm să respectăm voința cetățenilor exprimată în 6 decembrie și să nu schimbăm, prin traseism politic, rezultatul votului dat de cetățeni și majoritatea ce decurge din acest pact politic. Nu vom accepta parlamentari din alte partide în formațiunile noastre”, se arată la punctul 6 al acordului.

De asemenea, noul Guvern promite promovarea oamenilor competenți în funcțiile publice și că nu vor încuraja clientelismul și nepotismul.


„Afirmăm dreptul fiecărei formațiuni semnatare de a-și nominaliza reprezentanții pentru funcțiile de demnitate publică convenite. Ne asumăm să propunem oameni profesioniști, cu experiență relevantă pentru domeniul pe care-l vor gestiona și cu o bună reputație. Vom descuraja nepotismul și clientelismul, vom acționa cu imparțialitate și vom respecta principiul competenței pentru ocuparea funcțiilor publice prin concurs”, prevede punctul 7 al acordului.

Ce promisiuni are coaliția pentru Guvern?

Liderii formaţiunilor care formează coaliţia de guvernare au vorbit despre stabilitate, asumare şi competenţă în viitorul Guvern, pentru a moderniza România.
„Suntem hotărâţi ca, în cel mai scurt timp, să dăm României un Guvern responsabil, care să pună în practică un program de guvernare care să asigure creşterea calităţii vieţii fiecărui român, modernizarea României", a afirmat preşedintele PNL, Ludovic Orban.


Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat că mai sunt unele obiective ale Alianţei care nu şi-au găsit materializarea în programul de guvernare, dar pentru care se vor găsi "căi parlamentare de rezolvare".
„Acest program este rezultatul unui compromis responsabil pentru viitorul României", a punctat Barna, care şi-a exprimat încrederea că există o şansă reală să existe un guvern învestit până la Crăciun.

„Coaliţia este dovada unei maturităţi politice", a subliniat şi Dacian Cioloş, copreşedinte al USR PLUS. "Suntem conştienţi că aşteptările sunt foarte mari de la noi, de la această coaliţie şi parteneriat. Credem că acest parteneriat poate fi un moment de cotitură pentru România şi un început de modernizare a ţării", a afirmat el.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la rândul său, că România are nevoie de stabilitate politică.
„Când a luat decizia să participe la coaliţie, UDMR a fost conştientă că vom avea o misiune grea, extrem de dificilă, pentru că România este afectată de pandemie, trecem printr-o criză economică. Ne-am asumat o misiune, am format o majoritate parlamentară, pentru că în anii care urmează România are nevoie de stabilitate politică. A venit momentul să avem o guvernare stabilă, să existe predictibilitate. (...) Această coaliţie este formată din oameni serioşi, competenţi, avem o viziune armonizată pentru ce avem de făcut în următorii ani", a conchis Kelemen Hunor.

CITEȘTE ȘI:


Guvernul PNL-USR-UDMR. Care sunt posibilii viitori miniștri?