monitorulcj.ro Menu
Politică

Cine şi-l asumă pe Matei? O „formidabilă harababură” pe scena politică turdeană.

În mai puţin de 6 luni, Cristian Matei va trebui să se prezinte la alegerile locale (la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie), asta dacă va mai decide să candideze pentru un nou mandat de primar. Din partea cărui partid?

Susținerea politică a primarului Turzii, Cristian Matei, e un „delir în doi, în trei, în câți vrei” (E. Ionescu).

Operă co(s)mică în 4 acte, cu bufoni, blatiști, traseiști și oportuniști.


Uvertura. Mizanscenă. În mai puţin de 6 luni, Cristian Matei, primarul celui de-al doilea oraş ca mărime din judeţul Cluj, va trebui să se prezinte la alegerile locale; dacă va mai decide să candideze pentru un nou mandat. Din partea cărui partid?

Actul 1. Scena plecării. Noiembrie 2019, Cristian Matei este exclus din PSD. Pupila primarului, Cristina Burciu, deputat PSD, tocmai votase învestitura cabinetului Orban (PNL).


Actul 2. Scena pețitului. Matei, dar și alți foști membri ai conducerii PSD Turda, și-ar fi depus adeziunile la PNL. Direct la PNL Cluj, pentru că Biroul Politic Local al PNL a fost (auto)dizolvat prin demisia conducerii. Trei consilieri locali PNL, printre care ex-președintele PNL Turda, Nicolae Giurgiu, au demisionat după ce s-a aflat că primarul fost PSD va trece la PNL.

Actul 3. Divorț în stil italian. „Rămâne cum am stabilit. Cristi nu-i aici”, scriu liberalii turdeni pe (fostul) sediu al partidului. În trecut, Cristian Matei a criticat opoziția liberală de la Turda, numindu-i pe consilierii PNL „habarniști și răuvoitori”. De partea cealaltă, liberalii au contestat modul în care Matei conduce orașul, au acuzat lipsa de transparență și angajările pe criterii politice.


Actul 4. Scena seducției sau „Adio, dar mă-ntorc la tine”. Șeful liberalilor clujeni, Daniel Buda, îl curtează asiduu pe Matei: „Are simpatii liberale, a fost membru PNL de-a lungul istoriei. La momentul potrivit va face pasul. Dacă face acum cerere de adeziune îşi pierde mandatul de primar”.

Deznodământ. Se va consuma în iunie 2020, când Matei va candida din partea PNL.


Exclus din Partidul Social Democrat (PSD), primarul municipiului Turda, Cristian Matei, cochetează cu intrarea în Partidul Național Liberal (PNL). Deşi anul trecut se vorbea despre faptul că acesta şi-a înregistrat adeziunea la PNL, acest lucru nu a fost confirmat până în prezent, mai ales dacă ţinem cont că, dacă ar face acum cerere de adeziune, şi-ar pierde mandatul de primar. Turda este al doilea oraş ca mărime din judeţul Cluj.

PSD nu-l vrea, în PNL nu-şi găseşte locul (deocamdată)

În noiembrie 2019, după deputatul PSD de Cluj Cristina Burciu, a fost rândul primarului din Turda, Cristian Matei, să fie exclus din Partidul Social Democrat (PSD).


„Biroul Politic Municipal al organizației PSD Turda a decis în această seară (n.red. vineri, 22 noiembrie 2019), cu unanimitate de voturi, excluderea din partid a domnului Matei Octavian Cristian pentru repetate abateri și încălcări ale statutului PSD”, se arată într-un scurt comunicat publicat de conducerea PSD Cluj pe pagina de Facebook a organizației județene.

Deputatul PSD de Cluj Horia Nasra și-a manifestat public nemulțumirea față de decizia noii conduceri, declarând că „intrușii cocoțați” în fruntea PSD Cluj „au încropit nestatutar” un birou municipal în Turda pentru a-l exclude pe primarul Cristian Matei. „Vor să distrugă organizația pentru că sunt într-un blat evident cu cei din PNL!”, acuză Nasra.

În mai puţin de 6 luni, Cristian Matei va trebui să se prezinte la alegerile locale (la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie), asta dacă va mai decide să candideze pentru un nou mandat de primar. Conducerea PNL Cluj a lăsat să se înţeleagă că Matei va face pasul spre nou partid, dar nu acum.

“Are simpatii faţă de Partidul Naţional Liberal, a fost membru PNL de-a lungul istoriei. La momentul potrivit va face pasul către acest partid. Dacă face acum cerere de adeziune îşi pierde mandatul de primar”, s-a limitat să comenteze Daniel Buda, preşedintele PNL Cluj.

Evacuaţi din sediul PNL Turda. Răzbunarea lui Matei?

În luna octombrie 2019, Primăria Turda a trimis Filialei PNL Turda o înştiinţare semnată pentru primarul Cristian Matei prin care partidul era anunţat de rezilierea contractului de închiriere pentru sediul situat pe strada Libertăţii nr. 8.

“Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă faptul că sentinţa civilă din martie 2018 pronunţată de Tribunalul Cluj rămasă definitivă prin decizia civilă din martie 2019 a Curţii de Apel Cluj, s-a dispus acordarea în compensare, în favoarea unei persoane fizice, a imobilului cu destinaţia de sediu partid, situat în Turda, strada Libertăţii nr. 8, apartament 33, deţinut de dumneavoastră cu contract de închiriere (...) Având în vedere acest fapt vă comunicăm rezilierea contractului de închiriere începând cu data emiterii dispoziţiei – 1 noiembrie 2019”, se arată în documentul semnat de Matei.

Rămâne cum am stabilit. Cristi nu-i aici”, este mesajul cu care PNL Turda a contraatacat. „La organizația PNL Turda nu a fost depusă nicio cerere de adeziune la Partidul Național Liberal de către Matei Cristian Octavian sau alți foști membri PSD. Informația că cel menționat mai sus este validat ca membru PNL este falsă și fără temei. Încercările de intoxicare cu informații false fac parte dintr-o campanie bine orchestrată de decredibilizare a organizației PNL Turda”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a organizației municipale.

La alegerile locale din 2016, candidatul PSD Cristian Matei câştiga Primăria Turda în faţa candidatului PNL, primar în funcţie la acea dată, Tudor Ştefănie.