Comisia Europeană trebuie să susțină investițiile în tehnologii pentru îmbunătățirea condițiilor de transport al animalelor, a cerut europarlamentarul Daniel Buda, în cadrul unei audieri publice care a avut loc în Comisia de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului.
Președintele PNL Cluj, Daniel Buda, estimează că în maxim două săptămâni va fi demarată procedura pentru instalarea guvernului.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a vorbit duminică, într-o conferință de presă la Cluj, despre măsurile introduse recent de guvern pentru compensarea facturilor la energiei și gaze pentru consumatorii casnici, adoptate la începutul săptămânii, prin ordonanță de urgență.
Liberalii din Cluj și-au ales duminică noul Birou Politic Județean, într-un comitet la care au luat parte premierul Florin Cîțu și președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban.
În ședința plenară a Parlamentului European, Daniel Buda, europarlamentar membru al Grupului PPE, a prezentat raportul pe care l-a inițiat cu privire la Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE utilizând instrumentele politicii de coeziune.
Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a fost în vizită pe șantierul viitoarei Săli Polivalente din Turda.
Europarlamentarul și președintele PNL Cluj, Daniel Buda, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europei, amintind importanța intrării României în UE. Acesta a precizat că țara noastră trebuie să continue să contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene.
Emil Boc, Dan Tarcea și Daniel Buda l-au felicitat pe noul prefect de Cluj, Tasnadi Szilard, pentru funcția obținută. PNL Cluj și UDMR au căzut la pace.