Politică
Daniel Buda: „Alegerile prezidențiale, alegerile în care România și românii au câștigat!”
Eurparlamentarul Daniel Buda a ținut să le mulțumească „în numele PNL Cluj” celor peste 300.000 clujeni, adică 81,20%, care au votat pentru președintele Klaus Iohannis.
„Prezența foarte mare la vot, atât a cetățenilor județului Cluj dar și numărul de voturi obținute, ne onorează și ne responsabilizează. Îi felicit pe toți cetățenii care s-au prezentat la vot, pentru înalta responsabilitate civică, alegând să își decidă în mod democratic viitorul. Îi asigur pe toți clujenii dar și pe toți românii, că am înțeles mesajul pe care ni l-au transmis prin votul acordat și că, de îndată, atât PNL cât și președintele României, Klaus Iohannis, vom trece la transformarea României schilodită de PSD, într-o Românie normală”, a declarat Daniel Buda.
Cu această ocazie, europarlamentarul le-a mulțumit și celor din diaspora.
„O Românie în care peste 4,5 milioane de cetățeni plecați în Diaspora, cărora le mulțumim pentru sprijinul civic manifestat, să se poată întoarce în sânul familiilor lor. O Românie în care fiecare cetățean român să se simtă la el acasă, în orice parte de țară. În mod cert, împreună vom face din România o țară respectată atât în UE cât și în lume. Le mulțumesc de asemenea colegilor mei, parlamentarilor, președintelui Consiliului Județean, primarilor, consilierilor județeni și locali, președinților și responsabililor de organizații din PNL Cluj, dar mai ales membrilor simpli, care ne-au ajutat să ducem mesajul președintelui României în fiecare casă și care au făcut posibilă această victorie”, a conchis Buda.