monitorulcj.ro Menu
Politică

Moţiunea de cenzură, votată miercuri în plen. Care sunt ultimele calcule ale celor două tabere

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu este votată miercuri în plenul reunit al Parlamentului. Calculele sunt făcute de ambele părţi şi amândouă lasă impresia că deţin cifra corectă. Şi totuşi, va pica sau nu Cabinetul Grindeanu?

Moţiunea de cenzură, votată miercuri în plen. Care sunt ultimele calcule ale celor două tabere

Social democraţii şi reprezentanţii ALDE spun că au majoritate fără niciun fel de emoţie.

Cei care puteau să joace un rol decisiv, aleşii UDMR, nu vor fi în sală la votul moţiunii. Toate negocierile au picat odată cu retragerea proiectelor din dezbatere, în cursul zilei de marţi.


Rând pe rând, proiecte ce vizau comunitatea maghiară prin alocarea de fonduri, numirea zilei de 15 martie, Ziua Comunităţii Maghiare sau pragul necesar pentru folosirea limbii materne în instituţiile publice, au fost retrase din dezbatere. Iar odată cu ele a plecat şi posibila susţinere din partea UDMR.

Rămaşi fără UDMR-işti şi cu ameninţarea că tabăra Grindeanu va atrage de partea sa parlamentari PSD, social democraţii păreau că sunt la limită în ceea ce priveşte majoritatea. Liderul formaţiunii, Liviu Dragnea, spune însă că "niciodată nu am avut calculele făcute şi cu UDMR".


Ceea ce înseamnă că de joi PSD poate forma un nou Guvern.

Potrivit unor surse, există deja o listă a PSD cu cine va face parte din viitorul Executiv, iar în locul lui Sorin Grindeanu ar ajunge prim vice-guvernatorul BNR, Florin Georgescu. Printre cei care rămân pe funcţiile lor sunt: Sevil Shhaideh, Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu, Mihai Tudose şi Rovana Plumb, potrivit Mediafax.


Şi Tudorel Toader va rămâne la Ministerul Justiţiei, în timp ce ALDE ar urma să-şi păstreze portofoliile actuale. La Finanţe, postul ar urma să fie ocupat de un nume care a mai deţinut funcţia, Eugen Teodorovici. Diplomatul de carieră, ambasadorul Sorin Ducaru (care acum ocupă poziţia de Secretar General Adjunct pentru Provocări de Securitate din cadrul NATO) ar urma să îl înlocuiască pe Gabriel Leş la Apărare. Sorin Moisă şi Simona Miculescu sunt alte nume vehiculate de apropiaţii lui Liviu Dragnea pentru noul Executiv.

În momentul de faţă, puterea are o majoritate care depăşeşte cu 14 aleşi numărul necesar de voturi, 233, pentru ca moţiunea să treacă. Întrebat care este numărul disidenţilor din coaliţie, preşedintele Senatului a spus marţi că în jur de 16-17. Ar rămâne însă discuţiile cu aleşi din alte formaţiuni, despre care nu se ştie nimic sigur, dar care vor putea fi văzute la vot.