Actualitate
Ungureanu, acuzaţii grave în direcţia PNL şi PSD: "S-au înțeles să se sprijine reciproc. PSD și PNL, aceeași mizerie!"
Emanuel Ungureanu a avut un mesaj dur la adresa liderilor PNL şi PSD după ce moţiunea de cenzură a trecut cu uşurinţă.
Emanuel Ungureanu a fost extrem de supărat după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură şi este părere că Partidul Naţional Liberal, Partidul Social-Democat şi Uniunea Democrată Maghiară din România au ajuns la o înţelegere pentru a-şi asigura în următorii ani conducerea.
"Așa cum a fost înțelegerea cu PNL, PSD a trecut moțiunea de cenzură cu o largă majoritate. Înțelegerea ocultă între PSD-PNL și UDMR va perpetua sistemul feudal instaurat în primării și consilii județene în ultimii 30 de ani. Alegerea primarilor în două tururi a devenit istorie datorită acestor complicități dintre cele trei partide care au jefuit împreună România după 1990.", a spus Ungureanu.
Liderul USR Cluj anticipează că în următoarele luni cele două partide care au condus România în ultimii ani vor mima dorinţa unor alegeri anticipate.
"Urmează circul tentativelor de a mima dorința anticipatelor timp în care PNL și PSD iși vor împărți influența în teritoriu exact cum au făcut-o fără greșeală în ultimii 30 de ani! USR le-au încurcat socotelile murdare și o vom face în continuare! PSD și PNL, aceeași mizerie!", a mai spus deputatul USR Cluj.