monitorulcj.ro Menu
Politică

Susține sau nu UDMR moțiunea de cenzură inițiată de PSD?

Consiliul Permanent al UDMR s-a reunit, sâmbătă, la Cluj, pentru a analiza situaţia politică actuală și pentru a decide dacă Uniunea susține sau nu moțiunea de cenzură inițiată de PSD.

''Coaliţia aflată la guvernare este responsabilă de actuala situaţie politică, creată în urma refuzului premierului Sorin Grindeanu de a-şi da demisia, iar UDMR nu doreşte să arbitreze conflictele din PSD sau din alt partid'', a declarat sâmbătă, la Cluj, preşedintele Kelemen Hunor, după şedinţa Consiliului Permanent al Uniunii.

Kelemen a mai spus că a primit din partea colegilor săi mandat pentru a negocia, începând de luni, cu reprezentanţi ai Guvernului, dar şi ai coaliţiei PSD-ALDE, el explicând că partidul său nu este interesat în acest moment de portofolii în Guvern, iar personal nu are ambiţii legate de funcţia de vicepremier.


Kelemen Hunor a explicat că negocierile ar urma să înceapă luni, el precizând: "Am vorbit, dar nu am negociat. Am vorbit cu domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu, dar dacă cineva doreşte, negocierile le începem luni”.

"Spunem răspicat că pentru această situaţie neplăcută, absolut de cartea recordurilor, coaliţia de Guvernare se face vinovată şi este responsabilă. Astăzi am analizat situaţia şi am primit un mandat de a discuta cu toţi cei care doresc o discuţie cu noi. Începând de luni vom discuta cu reprezentanţii Guvernului, ai coaliţiei de guvernare şi cu oricine doreşte să avem o discuţie pe această situaţie creată. Nu vrem să decidem în privinţa conflictelor de partid şi nu vrem să intervenim sau să arbitrăm”, a declarat Kelemen Hunor, citat de news.ro.


Kelemen Hunor a mai spus şi că, personal, nu are ambiţii în privinţa acest negocieri şi că partidul nu va negocia portofolii.

"Nu se pune problema să îl susţinem pe domnul Dragnea sau pe domnul Grindeanu. Trebuie să acceptăm că majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul. Nu am discutat şi nu discutăm despre portofolii, nu discutăm despre asta până nu clarificăm principiile. Nu sunt personal interesat de poziţia de vicepremier. Nu am astfel de ambiţii nici dacă am ajunge la o asemnea fază a discuţiilor, dar nu sunt convins că ajungem până acolo”, a declarat el.


"Nu se pune problema să îl susţinem pe domnul Dragnea sau pe domnul Grindeanu. Trebuie să acceptăm că majoritatea are dreptul de a schimba Guvernul. Nu am discutat şi nu discutăm despre portofolii, nu discutăm despre asta până nu clarificăm principiile. Nu sunt personal interesat de poziţia de vicepremier. Nu am astfel de ambiţii nici dacă am ajunge la o asemnea fază a discuţiilor, dar nu sunt convins că ajungem până acolo”, a declarat el.

Întrebat cum va vota UDMR la moţiunea de cenzură de miercuri, preşedintele uniunii a declarat că o decizie în acest sens va fi luată în ziua votului.


"Vom lua decizia probabil miercuri, înainte de vot la şedinţa comună a grupurilor reunite şi până atunci vom discuta negocia şi analiza. Trebuie să vedem textul moţiunii. Decizia legată de moţiune şi dacă vom vota sau nu o vom lua înainte de vot. Nu ne grăbim, nu avem nicio urgenţă dar am dori ca săptămâna viitoare să contribuim la restabilirea echilibrului şi stabilităţii politice la echilibrul care a fost răsturnat”, a mai spus el.

Preşedintele UDMR a mai spus şi că, pentru această criză politică, vinovată este coaliţia de guvernare, care a gestionat greşit o situaţie favorabilă.


"După ce această coaliţie PSD-ALDE nu a reuşit să gestioneze o situaţie absolut normală, care într-o democraţie parlamentară ar trebui să fie absolut normală:  majoritatea trebuie să aibă dreptul şi posibilitate de a face o schimbare de guvern, o remaniere sau chiar o schimbare începând cu premierul. Dar responsabilitatea îi aparţine coaliţie şi ei nu au fost în stare să gestioneze această situaţie. Deciziile politice trebuie luate în Parlament şi nu în altă parte şi Guvernul  trebuie să fie unul politic susţinut de o majoritate parlamentară.  Dacă vrem să redăm credibilitatea Parlamentului, să avem stat de drept şi separarea puterilor în stat, atunci trebuie să luăm în calcul aceste principii şi înainte de orice decizie”, a explicat Kelemen Hunor.