Politică
Campania pentru locale, mai palidă ca în ceilalți ani
Care sunt motivele pentru care în campania pentru acest scrutin nu mai vedem spectacolul de altădată?
Unii analiști politici consideră că la aceste alegeri locale asistăm la o campanie electorală mai puțin colorată, caracterizată mai degrabă printr-o acalmie.
Cei mai mulți dau vina pe noua lege electorală care impune reguli stricte în ce privește afișajul, iar unii atrag atenția și asupra dispariției banilor negri în campanie, a cadourilor, pixurilor și găleților, nelipsite la celelalte campanii electorale.
“Este o campanie ca toate celelalte, poate mai puțin colorată pentru că orașul nu mai este împânzit de afișe ale candidaților Ca orice campanie, se întețește spre final, adică în perioada următoare. O explicație pentru acalmia din acest moment este faptul că alegerile se vor desfășura într-un singur tur de scrutin, și se expun mai mult cei care sunt mai în spate. De asemenea, la celelalte alegeri locale, când candidați erau Emil Boc și Marius Nicoară era o altă miză, era o luptă mai strânsă”, consideră politologul clujean George Jiglău.
Un alt aspect sesizat de unii analiști se referă la sondaje, care la aceste alegeri sunt mai rare. Trebuie să ne așteptăm însă la apariția acestora pe ultima sută de metri a campaniei, spun aceștia.
“Cât despre sondaje, mă aștept să apară de săptămâna viitoare încolo sondaje din toate părțile. Mai putem observa că la Cluj, echipele de campanie ies în oraș, au activități, poate mai mult decât candidații. Campania electorală se desfășoară însă mai mult în spațiul online, atâta vreme cât orașul nu este împânzit de afișe”, mai atrage atenția Jiglău.
Cum noua lege electorală îi obligă pe candidați să renunţe la afişajul stradal de mari dimensiuni cu care erau obişnuiţi şi la ''cadourile electorale'' cu însemnele partidului, principalele arme ale acestora rămân astfel manifestările tradiţionale şi internetul.
De departe, cel mai activi pe Facebook sunt Emil Boc și Liviu Alexa. Precampania pentru Primăria Cluj-Napoca a fost, în schimb, mai colorată, orașul fiind împânzit de afișe electorale, pentru că legea nu sancționează precampanie. Toate acestea au dispărut însă, odată cu începerea campaniei electorale.