OPINIE: Cluj Mani...pulare?

Unele publicații au dispărut din peisajul media, altele „au trecut în on-line” - un eufemism care prezintă în termeni mai puțin dureroși închiderea ediției tipărite -, altele au tăiat cheltuielile până acolo unde au un singur reporter, care face poze, pune și pe site și conduce și mașina „redacției” (În termeni economici se cheamă flexibilitate, adaptabilitate și nu e neapărat ceva rău.)

Și totuși... Totuși apar fițuici cu pretenții de onestitate și care promit să dezvăluie ce nu a dezvăluit nimeni. „Spunem lucrurilor pe nume” - se laudă o foaie (re)apărută recent, sub numele de Cluj Manifest. Dar nu spune de unde are bani să plătească tiparul și salariile. Desigur, vajnicii reporteri de investigație fac muncă voluntară.

În prag de alegeri, răsar ziare ca ciupercile după ploaie. Nu contează cine le plătește, votează cine le citește. Clujeni, cineva vă ia de proști. Din nou.

Doar apropiata campanie electorală poate oferi explicația pentru zelul jurnalistic ce i-a cuprins pe unii, și pe alții. Desigur, nu campania în sine, ci interesul unor politicieni pe care bunul simț mă oprește să-i numesc - se știu ei și mă gândesc că îi veți recunoaște și dumneavoastră :) - de a se vedea puși în poză și periați cu sârg de aplaudaci cu pretenții de jurnaliști.

Într-o perioadă în care au dispărut de pe piață publicații cu ani buni de „tipar”, cu trusturi străine în spate, cu jurnaliști profesioniști - și când spun profesioniști nu mă refer la diploma de absolvire a unei facultăți de „jurnalistică” -, apare o fițuică și un finanțator dispus să arunce bani pe fereastră. Crede cineva? Dacă v-aș fi spus că finanțatorul e Moș Crăciun, redacția e condusă de Mickey Mouse, iar reporterul-vedetă nu e Andreea Esca, ci Albă ca Zăpada, m-ați fi trimis să mă caut. Dar ce diferență o fi între Moș Crăciun și o firmă de salubritate pe care o apucă brusc cheful să finanțeze ziare? Pentru că îmi sunt simpatice personajele lui Disney, mă opresc aici cu comparațiile. Imaginația dumneavoastră este liberă să găsească mai departe punctele comune.

Un adevăr zdrobitor pentru cei care cumpără ziare „la kilogram” și jurnaliști „în viu”. Nu cred că vor renunța, dar le va fi mult mai greu. Statistic, generația smart-phone este mai numeroasă decât generația „Telejurnal”.

Noiembrie 2014 a adus un model nou în politică și în implicarea socială.

„Cu peste 10 milioane de români din țară și de afară activi online, falimentul proiectelor de tip ziar ori TV 'de partid' este previzibil.

Metodele de manipulare vor evolua și se vor rafina, pentru a fi cât mai greu detectate și contestate real, online, însă minciuna repetată des, până la percepția ei drept adevăr de necontestat, e o strategie electorală care va dispărea.

Generația Facebook și Youtube a depășit-o ca influență pe a celor care adorm seară de seară cu telecomanda în mână.” 1).

Mi-am amintit aseară de această analiză și mi-am dat seama cât de departe sunt politicienii români de realitatea socială. Trăiesc în lumea lor, cred că vor putea cumpăra fotolii și funcții cu o sticlă de ulei și o subvenție la autobuz. Când în realitate majoritatea cetățenilor vrea cu totul și cu totul altceva.

Vă amintiți mitingurile masive din toamna lui 2014? „Nu ne mai mințiti!” / „Pontachio” / „Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!” Sunt câteva dintre sloganurile și durerile românilor. Le-au uitat, așa cum au uitat și referendumul pentru Parlamentul uninominal cu maximum 300 de parlamentari. De ce? Pentru că îi doare-n cur de cei care i-au votat. Voi, alegătorii, sunteți buni doar atunci când puneți ștampila pe buletinul de vot. Apoi, îi încurcați. Ăsta este adevărul (lor) și nu vor să vadă altul. Iar fițuicile de campanie vor inunda în curând cutiile poștale, pline de aceleași minciuni.

-----------------------------------------------------------------------------------------

1)Dragoș Stanca, pe Facebook, în 17 noiembrie 2014.