Politică
Parlamentarii avocați își pregătesc o super-imunitate
Parlamentarii vor să schimbe legea avocaturii, astfel încât acestora să nu li se mai aplice legislația anticorupție. Dacă reglementarea ar fi fost acum în vigoare, Ponta şi Şova ar fi scăpat.
Parlamentarii vor să schimbe legea avocaturii astfel încât avocații să nu poată fi percheziţionați, să nu mai aibă obligaţia de a denunța infracţiunile şi să nu mai fie asimilați funcţionarilor publici, prin urmare să nu li se mai aplice legislația anticorupție.
Modificările la legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat, au fost discutate de Comisia Juridică a Camerei Deputaților zilele trecute, urmând să ajungă în plen. Camera Deputaților este cameră decizională la acest proiect de lege, după ce acesta a trecut deja de Senat, unde liberalii l-au respins.
Parchetul, Guvernul, CSM și DNA se împotrivesc
Deputaţii din Comisia juridică nu numai că nu au corijat excesele colegilor senatori, ba chiar au plasat şi ei, la rândul lor, diverse fitile în lege, scrie romaniacurata.ro
Guvernul a centralizat punctele de vedere ale instituţiilor judiciare precum DNA, Parchetul General şi CSM şi critică modificările la legea avocaturii.
“Un regim unic de impunitate în sistemul de drept românesc”, “obstrucţionarea Justiţiei” sunt câteva dintre expresiile folosite în punctul de vedere al Guvernului trimis Camerei Deputaţilor.
Între timp, o altă iniţiativă legislativă vizează denunţătorii. Senatorul Ioan Ghişe vrea ca denunţurile să poată fi făcute doar în primele 30 de zile de la momentul comiterii faptei sau din momentul în care denunţătorul află de săvârşirea presupusei infracţiuni.
Iniţiativa lui Ghişe vine în contextul în care tot mai multe persoane merg la DNA şi denunţă fapte penale sau diverşi inculpaţi aleg să colaboreze cu procurorii şi să denunţe alte infracţiuni comise de alte persoane pentru a-şi uşura situaţia juridică.
Super-Avocatul nu poate fi percheziţionat
Senatorii şi deputaţii jurişti au adăugat noi alineate la articolul 35 al proiectului de lege privind modificarea legii avocaturii.
Potrivit acestor modificări, “nu este admisă ridicarea, sechestrarea sau confiscarea înscrisurilor, a suporturilor de sunet, imagine şi date, a imaginilor şi a altor reprezentări care se află în posesia avocatului”.
Surse judiciare spun că această reglementare dă posibilitatea unui inculpat să se pună la adăpost de ancheta procurorilor, plasând probele care îl incriminează avocatului său, ce nu poate fi percheziţionat.
Pentru cei ca Ponta și Șova
Fostul premier şi fostul său ministru sunt judecaţi de Înalta Curte pentru că, în calitate de avocaţi, ar fi obţinut ilegal şi în condiţii dezavantajoase pentru stat contracte de asistenţă juridică cu complexurile energetice Turceni şi Rovinari. Ponta ar fi primit un comision mascat sub forma unui contract de asistenţă juridică cu casa de avocatură a lui Şova pentru că l-ar fi ajutat pe acesta să obţină contractele. În realitate, susţin procurorii, Ponta a încasat banii dar nu ar fi prestat nicio activitate ca avocat pentru Şova.
Procurorii au ridicat toate contractele, procesele verbale, facturile, inclusiv cele 16 rapoarte presupus falsificate de Ponta pentru a justifica activitatea în cadrul casei de avocatură a lui Şova.
“Pentru a justifica întârzierea depunerii documentelor (în 2011, către Fisc – n.r.) inculpatul Ponta Victor-Viorel a arătat în cuprinsul adresei faptul că nu avea neapărat obligaţia prezentării respectivelor documente invocând disp. art. 59 din Codul de Procedură Fiscală, în legătură cu posibilitatea avocatului de a refuza furnizarea unor informaţii în anumite condiţii”, se arată în rechizitoriul fostului premier.
Cereți lămuriri parlamentarului care vă reprezintă
Pentru lămuriri, îi puteți consulta pe inițiatorii proiectului. Trei dintre ei sunt parlamentari clujeni, aleși prin vot direct, mai exact Steluța Cătăniciu, Alin Tișe și Mate Andras, care sunt de profesie avocați.
Boboc Cătălin - senator PNL
Chelaru Ioan - senator PSD (avocat)
Chiuariu Tudor-Alexandru - senator PNL (avocat)
Corlăţean Titus - senator PSD
Donţu Ovidiu-Liviu - senator PSD (avocat)
Federovici Doina-Elena - senator PSD
Jipa Florina-Ruxandra - senator UNPR (fost avocat)
Miron Vasilica-Steliana - senator PNL (avocat)
Nicolae Şerban - senator PSD (avocat)
Nicula Vasile-Cosmin - senator PSD
Pataki Csaba - senator UDMR
Popa Nicolae-Vlad - senator PD-L (avocat)
Şova Dan-Coman - senator PSD (avocat)
Tişe Alin-Păunel - senator PD-L (avocat)
Adam Luminiţa-Pachel - deputat PP-DD (avocat)
Bărbulescu Daniel-Ionuţ - deputat PSD (avocat)
Cătăniciu Steluţa-Gustica - deputat Independent (avocat)
Cseke Attila-Zoltan - deputat UDMR
Emacu Gheorghe - deputat UNPR
Fenechiu Cătălin-Daniel - deputat PP-DD (avocat)
Florea Daniel - deputat PSD (avocat)
Ionescu Aurelian - deputat PC (avocat)
Iordache Florin - deputat PSD (avocat)
Manolache Marius - deputat PSD (avocat)
Máté András-Levente - deputat UDMR (avocat)
Nicolicea Eugen - deputat UNPR
Pâslaru Florin-Costin - deputat PSD
Podaşcă Gabriela-Maria - deputat PSD
Popa Radu Mihai - deputat PP-DD
Stragea Sorin Constantin - deputat PSD