monitorulcj.ro Menu
Politică

Senatul amână votul pentru arestarea lui Şova. Care sunt motivele

Cererile de arestare pentru senatorii Darius Vâlcov şi Dan Şova vor fi discutate "la pachet" miercuri, în plen.

Cele doua voturi se vor da în aceeaşi şedinţă de plen, a anunţat preşedintele comisiei juridice, Cătălin Boboc.
Acesta a precizat că raportul comisiei în cazul Dan Şova este gata, dar Florina Ruxandra Jipa (UNPR) a uitat să îl semneze şi din acest motiv s-au întârziat procedurile.

"Eu stiu că, de regulă, doamna Jipa nu întârzie, nu lipseşte, n-a făcut-o niciodată. Astăzi a facut-o", le-a explicat Boboc jurnaliştilor.

Întrebat dacă i-a cerut explicaţii colegei sale, preşedintele comisiei juridice a declarat: "Da. A ajuns un pic mai târziu, a uitat. Nu ştiu care a fost adevărul, asta am înţeles eu".

În ceea ce priveşte dosarele în cazul lui Darius Vâlcov, acestea au ajuns la comisia juridică, iar cazul va primi raport "până mâine", urmând să fie depus la Biroul Permanent, a mai declarat Boboc.

"De îndată ce le vom deschide şi le vom prelua, îl vom convoca şi pe dl Vâlcov. Începand de astazi, dl senator le poate vedea", a mai declarat senatorul PNL.

Întrebat de ce nu se votează astăzi în cazul Şova, Cătălin Boboc a afirmat: "Biroul Permanent a decis să introducă miercuri, pe ordinea de zi. Probabil că o să explice dl. preşedinte al Senatului că s-ar pierde toată ziua mâine cu acel vot".

De asemenea, intrebat daca nu se depaseste termenul prevazut de lege in cazul Sova, daca se da votul abia miercuri, Catalin Boboc a raspuns: "Din cate stiu eu suntem in acel termen. Probabil ca au si calculat".