Politică
Mai mulţi prefecţi vor fi schimbaţi din funcţie până la sfârşitul lunii. Vuşcan, pe făraş?
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat, miercuri, că probabil până la sfârşitul lunii vor fi schimbaţi un "număr semnificativ" de prefecţi.
"A fost o trecere în revistă a activităţii lor (a prefecţilor - n.r.) şi o analiză a comportamentului, atât în ceea ce priveşte capacitatea de a reacţiona, cât şi dorinţa de a nu se implica politic în campania electorală. Sigur că această evaluare s-a făcut, vor urma în cel mai scurt timp, probabil până la finalul lunii, schimbări care vor viza un număr semnificativ de prefecţi", a spus Suciu, după şedinţa Executivului.
El a explicat că Guvernul nu va putea să facă, în timpul scurt pe care îl are la dispoziţie, o procedură de angajare prin concurs. "Deci va fi o numire a prefecţilor noi pe baza unei selecţii între înalţii reprezentanţi ai Guvernului sau persoanele care s-au remarcat printr-o activitate de gestiune a administraţiei publice şi care nu sunt implicaţi politic în perioada care va urma. Aşadar, în cel mai scurt timp, vom avea un număr semnificativ de prefecţi schimbaţi", a mai spus Suciu.
Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că le-a pus în vedere secretarilor de stat rămaşi din Cabinetul anterior să nu facă politică de partid, iar prefecţilor şi subprefecţilor care au intenţia să participe în alegeri le-a cerut să renunţe la funcţie. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, în 3 februarie, că Executivul va decide în cursul acestei luni modificări la nivelul prefecţilor, ţinând cont că există o evaluare în curs a activităţii acestora.
Reprezentanţii Prefecturii Cluj au admis că a fost evaluată activitatea prefectului, dar nu au dorit să comenteze despre o posibilă înlocuire din funcţie a prefectului Gheorghe Vuşcan.
Gheorghe Vuşcan, fost vicepreşedinte al PSD Cluj şi consilier local în Primăria Cluj-Napoca, a fost numit în 2012 de Guvern în postul de prefect al judeţului Cluj.