monitorulcj.ro Menu
Politică

Vuşcan, despre eliberarea sa din funcţia de prefect: “S-a suprapus fericit decizia Guvernului peste un gând al meu mai puţin declarat public”

Vuşcan despre eliberarea sa din funcţia de prefect: “S-a suprapus fericit decizia Guvernului peste un gând al meu mai puţin declarat public”

Fostul prefect Gheorghe Vuşcan a declarat luni că decizia luată vineri în şedinţă de Guvern privind schimbarea din funcţie s-a suprapus cu intenţia sa de a renunţa la această poziţie. Oricum, a precizat Vuşcan, Codul administrativ urmează să fie modificat având şi o prevedere care se referă la repolitizarea funcţiei de prefect.

“S-a suprapus fericit decizia Guvernului şi a PSD-ului peste un gând al meu mai puţin declarat public de a găsi o formă corectă de încetare a activităţii mele în această calitate. Spun acest lucru şi în perspectiva faptului că există sau urmează să fie pus în dezbatere publică Codul administrativ care, printre altele, prevede că prefectul va fi politic. Or eu nu pot accepta o asemenea calitate politică ştiind din experienţa pe care o am ce înseamnă să fii prefect, să aplici corect legea, fără părtinire", a spus fostul prefect.

În opinia lui Vuşcan, funcţia de prefect trebuie să rămână apolitică.


“Totuşi, după o experienţă de 12 ani, din 2005, în care s-a mers după şcoala franceză şi s-a câştigat o experienţă în această perioadă şi trebuie să întărim această funcţie a prefectului, nu să o politizăm. Un prefect poate să fie politic sau apolitic, dacă e bărbat şi ţine spatele la presiunile care există, dar istoria ne-a arătat că lucrurile nu stau chiar aşa şi că, din păcate, unii sunt dispuşi să cedeze la aceste presiuni. (...) Un prefect nu poate avea dublă comandă, trebuie să aibă o singură comandă, comanda legii. Trebuie să judece şi deciziile primarului şi hotărârile de Consiliu local sau Consiliu judeţean cu aceeaşi unitate de măsură", a mai declarat Vuşcan.

Vă reamintim, Gheorghe Vuşcan a fost schimbat din funcţie vineri, în urma şedinţei de Guvern, în timp ce se afla în concediu. Noul prefect al Clujului este Ioan Aurel Cherecheş.


Tot luni, noul prefect al judeţului Cluj, Aurel Cherecheş, a fost învestit, în funcţie, în prezenţa secretarului de stat în MAI pentru relaţia cu instituţiile Prefectului, Dan Mihai Chirică.

Aurel Cherecheş, în vârstă de 37 de ani, a absolvit în anul 2003 Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca şi este doctor în Inginerie Mecanică (UTCN). Cherecheş este şef de lucrări la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN).