Politică
Cioloş îi cere lui Dâncu să stabilească principiile reformei administrative
Premierul Dacian Cioloş i-a cerut ministrului Dezvoltării Regionale clujeanul Vasile Dâncu, în şedinţa de guvern, să se gândească " în perioada imediat următoare" la principiile reformei administrative, precizând că acest aspect este legat de obiectivele principale din progranul guvernului său.
"O să-l rog pe domnul vicepremier Dâncu, legat de unul din obiectivele principale din programul guvernului, să ne gândim în perioada imediat următoare la principiile acestei reforme administrative, să vedem de unde pornim - ştiu că există deja legislaţie privind îmbunătăţirea actului administrativ şi în ideea noastră de reformă administrativă, de creştere a calităţii actului administrativ, aş vrea să pornim de unde suntem, să vedem ce legislaţie avem şi cum să o punem într-un cadru mai coerent şi să începem cât mai repede şi cu acest lucru", a declarat premierul Dacian Cioloş.
Cioloș consideră de asemenea, că trebuie să existe o legătură între unele măsuri bugetare privind salariile care vor fi introduse în proiectul de buget pe anul viitor, dacă va fi posibil, solicitându-i și ministrului de Finanțe, Anca Dragu Paliu, să pregătească o prezentare a proiectului de buget.