monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cioloş şi Dâncu participă la dezbateri despre film și politică, la TIFF 2017

Peste doar două zile, pe 2 iunie, începe cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Trasilvania. Două dezbateri pe tema ,,Film și politică’’ vor aduce la Cluj personalități de pe scena publică și politică.

sursa foto aktual24.ro

Duminică, 4 iunie, de la ora 15:30, la Cinema Florin Piersic va rula documentarul Politica, manual de întrebuințare/ Politica, Manual de Instrucciones (r. Fernando León de Aranoa). La dezbaterea de după proiecție vor participa sociologul Vasile Dâncu, analistul Sorin Ioniță - expert în politici publice și dezvoltare locală (Expert Forum), Dan Mașca - inițiatorul modificării legislative privind reducerea numărului de semnături necesare pentru înființarea unui partid și membru fondator al Partidului Oamenilor Liberi (POL), politologul și activistul Claudiu Crăciun, unul dintre inițiatorii platformei civico-politice Demos, Tudor Pop- deputat USR,Mihai Goțiu, senator USR, Elek Levente, președintele USR Cluj, și realizatorul radio și TV Andrei Gheorghe.

La dezbaterea care va urma după proiecția aceluiași film, miercuri, 7 iunie, ora 15:00, la Casa de Cultură a Studenților, vor fi prezenți fostul premier Dacian Cioloș și Vlad Voiculescu, ministru al Sănătății în cadrul aceluiași Guvern, în dialog cu jurnalistul Mihnea Măruță despre temele principale ale filmului și despre nevoia de a reface legătura între aspirațiile cetățenilor și ale societății cu expresia leadership-ului politic și executiv în societățile occidentale și liberale.


Un eveniment care pune în discuție, indirect, și politicile agricole din România, este proiecția documentarului Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), marți, 6 iunie, de la 21.45, în Arkhai Sculpture Park, de la Vlaha. Filmul expune cu umor și absurdul de rigoare paradoxurile din viața producătorilor agricoli locali.Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză şi cartofi, care nu se vând şi, până la urmă, trebuie distruse. Ce-i de făcut?