monitorulcj.ro Menu
Politică

Parlamentarii își modifică legile pentru ei

Finul premierului Victor Ponta vrea ca apelul de la completul de 5 judecători de la Înalta Curte să poată fi declarat doar în favoarea inculpatului.

Completul de 5 judecători al Instanței supreme nu va mai putea da sentințe mai grele decât cele stabilite de prima instanță –asta prevede un proiect de modificare a codului de procedură penală.

Proiectul a fost inițiat de către deputatul PSD, Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta. La completul de 5 judecători al Instanței Supreme ajung, în ultimă instanță, toate dosarele de corupție ale demnitarilor. Președintele PSD Liviu Dragnea ar putea fi unul dintre beneficiarii acestei modificări legislative. Dosarul ”Fraude la Referendum” este judecat acum de completul de cinci judecători de la Înalta Curte, iar în primă instanță liderul PSD a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Procesul a început ieri cu o amânare însă, următorul termen fiind stabilit peste două luni.


Comisia Juridică a respins ieri printr-un vot în unanimitate propunerea  care va merge cu raport de respingere în plenul Camerei Deputaților. Decizia finală aparține Senatului, potrivit stiripesurse.ro.

Ce prevede proiectul

Cu alte cuvinte, dacă un parlamentar sau un ministru judecat de Înalta Curte obține, în primă instanță o decizie de achitare sau de condamnare la închisoare cu suspendare, un procuror nu mai poate înainta recurs pentru a cere o pedeapsă mai mare, ci doar pentru a solicita o sancțiune mai blândă. Astfel, demnitari cu dosare penale condamnați în primă instanță vor avea șansa să obțină o pedeapsă mai mică sau chiar achitarea dacă fac apel la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți.


Inițiatorul acestui proiect, deputatul PSD, Marius Manolache este finul premierului Victor Ponta. El este unul dintre parlamentarii care au semnat proiectul privind amnistia și grațierea. El a intrat în atenția opiniei publice și după ce a spus că parlamentarii trebuie să aibă pensii speciale, deoarece  nu se poate pune semnul de egalitate între demnitari şi ”cetăţenii normali”.

O propunere neconstituțională?

Modificarea ar putea fi, însă, neconstituțională, spun specialiștii. De altfel, avizul din partea CSM pentru acest proiect de lege a fost negativ.


Același lucru îl susțin și reprezentanții Opoziției care spun că dacă va trece de plen, ei se vor adresa CCR. Cel puțin asta susțin acum, pentru că de acest proiect ar putea “beneficia” și câțiva liberali certați cu legea. 

Liberalii clujeni spun că poziția de principiu a PNL este de respingere a acestui proiect. “Poziția de principiu a PNL este că nu va susține un astfel de proiect pentru că este o aberație juridică. Ar putea fi o coincidență neîntâmplătoare,... Liviu Dragnea este doar un capăt al cozii, pentru că din păcate mulți aleși și dintre colegii noștri sunt în diferite forme de apel în instanțe. Chiar dacă este posibil să treacă la vot în plen, nu va trece de Curtea Constituțională”, a spus deputatul PNL Radu Zlati.  


“Este vorba de egalitate de arme juridice aici și nu se poate ca o parte procesuală să aibă o putere mai mare decât alta. Din punct de vedere juridic nu voi susține așa ceva. PNL va putea ataca la Curtea Cosntituțională un asemenea proiect, dacă se va ajunge ca el să treacă”, a spus și senatorul PNL Alin Tișe.  

Și președintele interimar al PSD Liviu Dagnea a precizat că partidul său nu susține această inițiativă. Rămâne de văzut ce vor face însă parlamentarii la vot, în plen.