monitorulcj.ro Menu
Politică

Liviu Dragnea, chemat din nou la DNA

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, s-a prezentat marţi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde procurorii îi prezintă materialul de urmărire penală în dosarul în care a fost pus sub acuzare în legătură cu desfăşurarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea

Dragnea a declarat la intrarea în sediul DNA că vine în fiecare zi şi citeşte, "cu răbdare, filă cu filă", materialul prezentat de procurori. El a adăugat că "speră" să îi convingă pe procurori că este nevinovat, scrie Agerpres.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare de procurorii DNA pe 6 septembrie 2012, pentru că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie folosind zece metode, printre care votul multiplu, turismul electoral, falsificarea de semnături.

Potrivit DNA, Liviu Dragnea este urmărit penal pentru săvârşirea a patru infracţiuni: folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite; asociere pentru săvârşirea de infracţiuni; instigare la violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secţiei de votare ori de către alte persoane; instigare la promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului.

În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al PSD, Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea funcţiei în vederea obţinerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29 iulie, care să garanteze validarea acestuia.

"