Politică
Consilierii necunoscuţi ai Clujului: Anna Horvath, viceprimarul plăcuţelor bilingve
Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Anna Horvath.
Anna Horvath (UDMR) face parte din Comisia pentru învăţământ, cultură, culte, drepturile omului şi minorităţi, în cadrul acesteia având potrivit raportului său de activitate publicat pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca 57 de intervenţii. Horvath a acordat 263 de audienţe şi a oficiat 79 de căsătorii.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca se remarcă prin faptul că cele mai multe postări ale sale de pe Facebook sunt în limba maghiară, ceea ce relevă faptul că nu se adresează tuturor clujenilor. Anna Horvath a coordonat în calitate de preşedinte, 15 comisii de specialitate. Alături de echipa din Consiliul Local şi de primarul Emil Boc ea a iniţiat peste 50 de proiecte de hotărâre. Cele mai multe dintre aceste proiecte au vizat repartizarea unor locuinţe sociale.
“În război” cu instituţia pe care o conduce
De departe, viceprimarul Anna Horvath s-a remarcat prin scandalul plăcuţelor bilingve, unde a fost de altfel, susţinută de ceilalţi consilieri locali. O serie de intelectuali români și maghiarI au anunţat recent că dau în judecată Primăria din cauza indicatoarelor multilingve, între aceștia fiind și viceprimarul Horváth Anna și președinte interimar al Consiliului Județean, Vákár István.
Inițiativa poartă numele ”Primăvara celor 1000 de procese a grupului de inițiativă civilă Musai- Muszáj”.
Mai exact, viceprimarul Horváth Anna, președinte interimar al Consiliului Județean, Vákár István, alături de consilierii locali Csoma Botond, Geréd Imre și Oláh Emese, Soós Anna, prorectorul UBB, Tonk Márton, decanul Universității Sapientia, Lucian Nastasă, directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Marius Tabacu, directorul Filarmonicii de Stat Transilvania, Szép Gyula, directorul Operei Maghiare Cluj, Visky András, directorul artistic al Teatrul Național Maghiar Cluj-Napoca și Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare Cluj au semnat intervenția prin care s-au alăturat ca reclamanți în cazul indicatoarelor multilingve.
La acel moment, viceprimarul Horváth Anna a reamintit faptul că la începutul anului 2011 au adunat 13.500 semnături pentru a susține decizia Consiliului Local Cluj-Napoca, dar ”pe care din păcate domnul primar nu a amplasat-o pe ordinea de zi”. Horvath a declarat faptul că de inițiativa Musai-Muszáj s-a bucurat, deoarece ei ”au reușit să-și de glas părerii lor într-un mod mai simpatic decât cel al politicienilor, luptând astfel pentru unificarea părerii maghiarilor și extindere cât mai mare a suportului venit din partea comunității române”.
Curtea de Apel Cluj a casat sentința Tribunalului Cluj prin care ar fi trebuit să fie amplasate plăcuțe multilingve, aducând ca argument faptul că, o asociație civilă înregistrată în străinătate nu are dreptul de intenta un proces în România.
Ce avere are Anna Horvath
Viceprimarul Anna Horvath nu stă rău la capitolul avere, având 3 terenuri, o casă de locuit şi o casă de vacanţă. De asemenea, Horvath are bani în conturi, dar şi datorii, mai exact credite în bănci. De la primărie a obţinut aproape 47.000 de lei, iar soţul său a obţinut de la UBB. De la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj-Napoca acesta a mai obţinut aproape 60.000 de lei.
Anna Horvath ocupă funcţia de viceprimar din 2012, dar de-a lungul carierei sale a ocupat şi funcţii politice, cum ar fi cea de consilier guvernamental, în perioada 1998-2007. De asemenea, înainte de a ajunge la Primăria Cluj-Napoca, ea a mai lucrat şi pentru Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului.
Anna Horvath este şi foarte „şcolită”, fiind absolventă a 3 facultăţi de renume -Academia de Studii Economice din Bucureşti, Facultatea de Drept din cadrul UBB Cluj şi Facultatea de Geografie, tot din cadrul UBB Cluj.
Ce spun clujenii
“Nu ştiu cine este doamna, iar dacă este de la UDMR chiar nu ştiu. La Cluj, politicienii se fac remarcaţi doar în campanie. Iar despre consilieri nu pot să spun decât că habar nu am ce fac. Le cer un singur lucru: să nu mai spargă tot Clujul deodată, pe rând, să ia străzile pe rând…”. (Mircea Rusu).
“Eu nu sunt din oraş, locuiesc în Apahida, nu îi ştiu pe consilierii locaii. Ştiu doar un consilier judeţean, pe Seplecan. Pe cei din Apahida îi cunosc, consider că în general îşi fac treaba. Sunt şi acolo multe lucuri de făcut, drumuri, şanţuri, canalizări, lucruri care poate ţin şi de Consiliul Judeţean”. (Silviu Băbean).
“Nu o ştiu pe doamna, chiar este viceprimar? Eu îl ştiu doar pe Boc, dar nici pe el nu l-am votat. Nu ştiu unde merg consilierii şi ce activităţi au, nici primarul. Îmi aduc aminte că ultimul loc în care l-am văzut pe Boc a fost la Negreni, în campanie electorală, era cu Elena Udrea”. (Traian Hiristea).