monitorulcj.ro Menu
Politică

2014, anul în care Parlamentul României a pierdut cei mai mulți deputați

2014 este anul în care Parlamentul României a pierdut cei mai mulţi deputaţi. Fie că au fost certaţi cu legea, fie că au ales să opteze pentru alte funcţii, mulţi demnitari au dispărut din lumea politică.

Astfel, 10 deputaţi au fost şterşi din lista Parlamentului, se arată într-o analiza realizată de b1.ro. Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, Viorel Hrebenciuc sau Maria Grapini sunt doar câţiva dintre politicienii care nu mai fac parte din Camera Deputaţilor.

Mulţi dintre parlamentari au dispărut din vizorul lumii politice din cauza problemelor cu legea. Fostul deputat PNL, Relu Fenechiu şi-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv în ianuarie 2014 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transforamtorul".

Şi deputatul Gheorghe Coman a fost certat cu legea. Politicianul şi-a pierdut mandatul după ce a magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la un an de închisoare cu executare. Totul într- un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei de către un om politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Cât îl priveşte pe Viorel Hrebenciuc, acesta a demisionat din Parlament după ce Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut arestarea sa preventivă în cazul retrocedărilor de păduri.


Au preferat alte funcții

Alţii deputaţi au lăsat Parlamentul pentru alte funcţii. Spre exemplu, Alin Petrache şi-a prezentat demisia în plenul Camerei Deputaţilor pentru că a fost ales în funcţia de preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Vasile Bleotu a plecat din Parlament din motive personale iar Maria Grapini şi Dan Nica şi-au dat demisia după ce au câştigat mandate de europarlamentari la alegerile din luna mai.

Şi Dinu C. Giurescu şi-a dat demisia din Camera Deputaţilor pentru funcţia de vicepreşedinte al Academiei Române. Mircea Grosaru care făcea parte din grupul minorităţilor a decedat.

Problemele cu legea s-au ţinut scai de politicieni tot anul. Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării lor preventive sau percheziţii la domiciliu. Ioan Adam, Gheorghe Coman, Marko Attila, Cătălin Teodorescu sau liberalul Mircea Roşca sunt doar câţiva dintre politicienii cărora DNA le-a dat emoţii.