monitorulcj.ro Menu
Politică

Azi în Parlament- Alin Tişe: „Urnele-au vorbit! Strada a vorbit! Despre democraţie şi putere politică“

Senatorul liberal Alin Tişe a susţinut o declaraţie, în plenul Parlamentului, în care a subliniat faptul că la scrutinul de duminică, românii au ales democraţia şi valorile statului de drept.

„Ştim cu toţii, puterea politică îşi are legitimitatea în două surse: puterea publică sau suveranitate şi sistemul de norme privind guvernarea. Dacă puterea publică este puterea întregii societăţi şi se exprimă în modul cel mai direct la urne, neputând fi „controlată” instituţional, respectarea normelor privind guvernarea se realizează fie din responsabilitatea persoanelor fie prin mecanismele judiciare.

 În weekendul care a trecut, „urnele au vorbit”! Strada, Piaţa a vorbit şi ea!


 Prezenţa înregistrată la vot nu doar legitimează preşedintele ales, ci îl şi responsabilizează. Dar această responsabilizare trece, în fapt, la toţi cei care conduc azi instituţiile statului.

Mesajul românilor a fost clar: vrem democraţie, vrem respect, pentru noi şi drepturile noastre, vrem libertate, vrem respectarea statului de drept! Vrem respectarea legilor!


Noi, toţi oamenii politici, trebuie să-i ascultăm! Trebuie să ne conformăm!

Avem obligaţia, nu doar morală ci şi legală, să uzăm de competenţele şi puterile conferite de Constituţie şi lege ca să îi servim pe cetăţeni!


Avem obligaţia să nu utilizăm în exces de putere, să nu abuzăm de puterea conferită funcţiilor publice!

Avem obligaţia să respectăm configuraţia crezurilor politice ale cetăţenilor, nu să le înfrângem! Nu să-i pedepsim, răzbunându-ne pe reprezentanţii aleşi de cei cu opinie!


Avem, mai întâi, o obligaţie de caracter şi apoi una legală!

Abraham Lincoln spunea: „dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere!”.


Cred că în goana după voturi, executivul, premierul, au uitat că sursa puterii lor este votul şi nu funcţia pe care vremelnic o ocupă! E cazul să le reamintim: nu puterea stabileşte votul, ci votul stabileşte puterea!

Trăim într-o democraţie, fragilă încă, şi nimeni nu are dreptul şi cu atât mai puţin puterea sau legitimitatea să o distrugă încălcând intenţionat Constituţia şi legile ţării, abuzând de poziţia sa!

Prealabil alegerilor semnalam abuzurile de putere şi derapajele de la principiile democraţiei ale executivului: emiterea de norme – OUG, HG, Ordine, cu încălcarea flagrantă a Constituţiei şi a legislaţiei, racolarea de primari – deturnarea voinţei populare exprimate în 2012 (pe care, acum, ne cere nouă să o respectăm!), încălcarea autonomiei locale, acţionarea în mod josnic ca poliţie politică acolo unde nu pot controla aleşii, desfăşurarea unei activităţi pe bani publici dar nu în interes public, ci o activitate în interesul personal al primului ministru, folosirea abuzivă a unui organism creat tocmai în scopuri politice, abuzive.

Urnele-au vorbit! Strada a vorbit! Poporul a rostit: „Stop! Şi de la capăt! Nu răzbunare! Nu dezbinare! Respectaţi Constituţia! Respectaţi legea!”

Este momentul să-i auzim. Este momentul să-i ascultăm! Să ne întoarcem la normele democratice! Este timpul să lucrăm pentru ei!“.