Politică
Liderii ACL Cluj, despre turul doi: Klaus Iohannis -52%, Victor Ponta -48%
Reprezentanţii ACL sunt convinşi că alianţa va câştiga alegerile prezidenţiale, în cel de-al doilea tur de scrutin. Potrivit acestora, sondajele realizate până acum relevă faptul că în turul doi Klaus Iohannis va obţine 52%, iar Victor Ponta 48%.
„Am avut la baza sondajelor pe care le-am realizat pentru primul tur întrebarea cu cine veţi vota în turul doi, între Klaus Iohannis şi Victor Ponta.
Bazinul de creştere al lui Victor Ponta este de 4%, iar cel al lui Klaus Iohannis de 16%. Eu cred că în turul al doilea electoratul de dreapta se va mobiliza masiv şi vom avea electori noi, care nu au fost în primul tur“, a declarat co-preşedintele ACL Cluj, senatorul Marius Nicoară.
La rândul său europarlamentarul Daniel Buda a subliniat că nici electoratul Elenei Udrea, nici cel al Monicăi Macovei nu îl vor vota pe Victor Ponta.
„Îl atenţionez pe Kelemen Hunor, preşedintele UDMR că în comunităţile maghiare Klaus Iohannis a avut un vot covârşitor Indiferent de decizia pe care o va lua Kelemen Hunor, între susţinătorii lui Klaus Iohannis se vor regăsi şi voturile maghiarilor, care sunt inteligenţi şi care nu trebuie subapreciaţi”, a spus europarlamentarul Daniel Buda.