Politică
Macovei: Subiectul „candidat-ofițer acoperit“ trebuie clarificat pe cale instituțională
Candidatul la Preşedinţie Monica Macovei a declarat joi că nu a fost şi nu este ofiţer acoperit, arătând că singura cale instituţională de a se clarifica acest subiect este prin Comisiile parlamentare de control SRI şi SIE şi cerând politicienilor să nu implice serviciile în jocul electoral.
„Spun de la început foarte ferm: nu am fost şi nu sunt ofiţer acoperit sau în orice alt fel al vreunui serviciu de informaţii român sau străin“, a afirmat Macovei.
Ea a spus că de altfel preşedintele sau instituţiile au avut posibilitatea să o verifice în 2005 şi în 2008, când i s-a propus să fie ministru al Justiţiei, precum şi în 2009, când preşedintele i-a propus să fie candidat la funcţia de premier.
Macovei a mai arătat că, dacă există un ofiţer acoperit între candidaţii la Preşedinţie, este un lucru foarte grav, un atentat la siguranţa naţională şi la democraţie şi singura cale instituţională de urmat este prin Comisiile parlamentare de control SRI şi SIE.
„Singura cale instituţională de urmat (...) este următoarea: Comisiile permanente din Parlament de control SRI şi SIE să limpezească astăzi acest subiect, discutând şi chemând la comisii pe preşedinţii celor două servicii de informaţii“, a spus Macovei.
Ea a arătat că ACL a cerut o comisie specială de anchetă pe această temă, dar nu aceasta este soluţia, deoarece ia prea mult timp, iar în România când se cere o comisie de anchetă înseamnă amânarea subiectului sau uneori îngroparea acestuia.
Întrebată dacă, în cazul în care acel candidat nu se retrage din cursă, este de datoria preşedintelui să facă public numele acestuia, Macovei a răspuns: „Eu am spus singurele abilitate să dea acest răspuns sunt comisiile parlamentare de control SRI şi SIE, care pot să cheme şi să discute cu preşedinţii celor două servicii, folosind calea instituţională“.
„Altfel se aduc acuzaţii în presă, se discută şi se rediscută în loc să se discute subiecte de campanie electorală“, a adăugat Macovei.