monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda: „Guvernul aduce românilor marţea neagră a scumpirilor“

Preşedintele PDL Cluj Daniel Buda consideră că asistăm la o altă marţi neagră, cea a scumpirilor, odată cu introducerea noii accize la combustibili.

Acesta subliniază că de 1 aprilie Guvernul Ponta loveşte românii în plin, nejustificat, cu noua acciză la combustibili. „În loc de onorarea promisiunilor avem de-a face cu minciuni. De 1 aprilie Ponta şi Antonescu lovesc în plin, pentru că această creştere a preţului la combustibili se va reflecta cu siguranţă în toate bunurile de larg consum, indiferent că vorbim despre rechizite sau agricultură. Această taxă nu face decât să reducă puterea de cumpărare a românilor. PDL a şi depus în Parlament o propunere pentru abrogarea acestei taxe. Prin promisiunea făcută transportatorilor, de a le returna 4 eurocenţi pe litrul de combustibil, Victor Ponta face o mare nedreptate intrând într-o zonă a penalului, prin abuz în serviciu, pentru că se creează o discriminare în rândul transportatorilor, care au o greutate de peste 7 tone la autovehicule şi mai mult faţă de populaţia care lucrează în agricultură. Agricultorii sunt nevoiţi să suporte această taxă deşi nu folosesc în mod direct autostrăzile. Această taxă nu va duce la o creştere a veniturilor bugetului”, a declarat preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda.

Daniel Buda mai subliniază că românii vor suporta astfel o creştere cu 30 de lei la fiecare plin de benzină.


De altfel, timp de două săptămâni, democrat-liberalii din toată ţara vor distribui fluturaşi de informare a populaţiei, inscripţionaţi cu mesaje precum „De la 1 aprilie, Ponta şi Antonescu te lovesc în  plin. Nu e păcăleală”.