monitorulcj.ro Menu
Politică

Raportul MCV pentru România, amânat pentru anul viitor

Liderului PDL Cluj, Daniel Buda

Raportul privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) va fi prezentat de Comisia Europeană (CE) la începutul anului viitor, a anunţat marţi Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Aceasta deşi iniţial, Comisia Europeană anunţase că raportul va fi publicat în decembrie 2013.

Anunţul a fost făcut după ce ActiveWatch şi Asociaţia pentru Monitorizarea Justiţiei (AMJ) au sesizat Comisia Europeană în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta referitoare la Lucian Papici, dar şi la alţi magistraţi implicaţi în dosarul „Referendumului“, reclamându-le ca „atacuri la adresa independenţei justiţiei". Întrebat de sesizarea ActiveWatch şi a Asociaţiei pentru Monitorizarea Justiţiei privind situaţia de la DNA, oficialul european a precizat că următorul raport MCV va aborda şi acest subiect.

„Nu sunt la curent cu această scrisoare. Dar ştiu că CE a primit o serie de sesizări de la organizaţiile non-guvernamentale privind situaţia DNA din România din ultimele zile, provocată de unele dispute referitoare la numirea unor procurori (...) Comisia nu a comentat, nu comentează şi nu va comenta numirile individuale, cazurile particulare ale unor procurori. Nu acesta este rolul nostru. Comisia Europeană va aborda, cu siguranţă, situaţia de la DNA în următorul raport, care va fi publicat la începutul anului viitor", a spus purtatorul de cuvant.


Opoziţia de la Cluj acuză un „comportament iresponsabil“ al Guvernului 

Democrat liberalii clujeni atrag atenţia asupra faptului că în limbaj diplomatic această amânare înseamnă de fapt o dovadă a neîncrederii instituţiilor europene în sistemul politic din România, cu consecinţe asupra aderării la Schengen.

„Este un nou eşec al guvernării actuale. Nu putem vorbi de aderare la Schengen, fără raportul MCV. Este o dovadă a faptului că atacurile asupra justiţiei au agresat şi instituţiile europene. Evenimentele din ultima vreme din România şi sesizările primite în ultimul timp probabil, le-au dat de gândit“, a declarat senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe.


De asemenea, în opinia liderului PDL Cluj, Daniel Buda, această amânare este prima factură pe care românii o plătesc din cauza iresponsabilităţii şi incompetenţei celor de la putere.

„În limbaj diplomatic, această amânare trebuie privită ca o neîncredere în sistemul politic din România. Această amânare a raportului amână sine die intrarea României în spaţiul Schengen şi este o primă factură pe care românii o plătesc din cauza incompetenţei celor de la putere. Era de aşteptat o astfel de reacţie, din partea instituţiilor europene câtă vreme avem un guvern cu un comportament iresponsabil“, a declarat Daniel Buda.