monitorulcj.ro Menu
Politică

Daniel Buda: „USL ar fi putut găsi o altă persoană la Transporturi“

Democrat liberalii clujeni sunt convinşi că Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut găsi o altă persoană care să preia Ministerul Transporturilor.

Liderul PDL Cluj, Daniel Buda

Aceştia se declară nemulţumiţi de faptul că Ovidiu Silaghi, nominalizat de PNL pentru acest minister, a făcut obiectul unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi cer USL să numescă în funcţiile ministeriale oameni care să nu afecteze imaginea României, şi aşa dezastruoasă după lovitura dată statului de drept în vara anului 2012.

„Sunt convins că s-ar fi putut găsi altă persoană, care să îi ia locul domnului Fenechiu, dar cei de la USL continuă să fie ridicoli în alegerile pe care le fac. Sigur că Silaghi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, dar repet, Victor Ponta şi Crin Antonescu ar fi putut găsi pe altcineva. Ca şi cu domnul Fenechiu, nu i-a interesat…“, a spus liderul PDL Cluj, Daniel Buda.


La rândul său, senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, a subliniat faptul că Ovidiu Silaghi are un dosar pe rol întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, fiind acuzat că a încălcat regimul incompatibilităţilor.

„USL şi PNL înlocuiesc un ministru pătat cu un altul. USL refuză să numească oameni cu o imagine şi o capacitate perfecte, continuând să numească oameni în baza trocului politic PNL - PSD. Un raport nefavorabil pe MCV îl va afecta pe fiecare român pentru că din nou nu o să avem data clară de aderare la Spaţiul Schengen. Lipsa de credibilitate a României scade nivelul investiţiilor străine, care afectează viaţa fiecărui român“, a spus, la rândul său Alin Tişe.


Deputatul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat, marţi, prin vot, de BPN al PNL pentru postul de ministru al Transporturilor. Conducerea PNL s-a întrunit astăzi pentru a decide cine e succesorul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor, dupa ce, vineri, acesta a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executare, în dosarul Transformatorul.