Primăria promite că va cumpăra anul acesta încă zece autobuze dedicate transportului elevilor. De asemenea, lucrările la două clădiri de liceu vor fi finalizate.
Federația Națională a Părinților solicită ministrului Educației să elimine unele cerințe din programa de limba română pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a, Evaluarea Națională.
Festivitățile de absolvire ale facultăților din Cluj-Napoca s-ar putea ca nici în 2021 să nu se desfășoare fizic, ci online, spune Răzvan Cherecheș, expert și profesor de sănătate publică al UBB.
Grădinițele de stat din România se vor deschide și vor funcționa indiferent de scenariul în care se va afla țara noastră.
Interesul de a deschide școlile pe 8 februarie, încă există, chiar dacă au apărut cazuri de infectare cu noua tulpină a noului coronavirus.
Inspectoratul Școlar Județean Cluj va oferi unui număr de 28 de elevi din Cluj echipamente digitale necesare pentru școala online, cu mai puțin de o lună până la redeschiderea fizică a școlilor.
Primarul Emil Boc a declarat că, dacă legea zonelor metropolitană va fi adoptată, ar fi posibilă finanțarea de către municipiu a unor obiective precum creșele și grădinițele în comunele din jurul Clujului.
Consiliul Studenților FSPAC îndeamnă studenții să urmeze consiliere psihologică, în perioada sesiunii, fiind o perioadă „mai dificilă”.