Elevii din județul Cluj vor face ore remediale prin programul național „Școală după școală” și în timpul vacanței. Cursurile se adresează elevilor până în clasa a VIII-a și au scopul de a recupera materia școlară, fiecare profesor fiind plătit cu 100 de lei pe oră pentru implicarea în acest program.
Simularea examenului de admitere 2021 la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj prin care viitorii candidați își pot testa cunoștințele va avea loc în luna mai. Cum se va desfășura?
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în cele opt săptămâni de şcoală (începând din 8 februarie), au fost folosite sub 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziţie pentru testarea în şcoli, ceea ce reprezintă un "un insucces major".
UBB bifează încă o performanță. O echipă de studenți ai FSEGA din cadrul universității clujene au reușit să câștige etapa regională a unei competiții internaționale de prestigiu, la care participă cele mai cunoscute școli de business din lume.
O hartă interactivă a incidenţei COVID-19 pe localităţi cu datele actualizate zilnic a fost creată de cercetători ai Facultății de Științe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din cadrul universității clujene Babeș-Bolyai (UBB).
Simulare Bacalaureat 2021. Ieri au fost postate rezultatele la simularea examenului de bacalaureat 2021. Clujul a avut rezultate foarte bune în ce privește rata de promovabilitate.
Județul Cluj se află în topul județelor din România cu cele mai bune rezultate la simularea examenului de Bacalaureat. Procentul de promovare este de 40,71% la nivel național.
Peste 6.000 de elevi nu au putut participa la simularea Evaluării Naționale de anul acesta. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat ce se va întâmpla cu aceștia.