Patru elevi ai Colegiului Național Mihai Viteazul Turda au obținut performanțe deosebite la etapele naționale ale olimpiadelor școlare. Alți doi elevi au fost premiați la Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători care a avut loc anul acesta la Cluj-Napoca.
Tinerii au îmbinat utilul cu plăcutul şi au construit rachete pe care le-au lansat, în cadrul unui eveniment unic în Transilvania. Entuziasmul a fost cu atât mai mare cu cât cei care au avut cea mai bună rachetă au fost premiaţi cu un elicopter radiocomandat.
Sâmbătă încep înscrierile pentru sesiunea specială a Bacalaureatului, care este susţinută de elevii olimpici şi absolvenţii de liceu care dau admiterea la universităţile din străinătate, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.
Pasiune, dorinţă şi perseverenţa sunt doar câteva din calităţile pe care trebuie să le ai pentru a fi olimpic naţional. Două eleve olimpice din Cluj spun, însă, că mai este nevoie de încă ceva.
Vineri, 13 mai, elevii de la Liceul Onisifor Ghibu sparg ghinionul și dau startul ediției a 7-a e festivalului Ghibstock. Fondurile adunate sunt destinate copiilor defavorizați.
Ciprian Mureșan, elev la Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu din Cluj este unul din cei trei finaliști care vor reprezenta România la Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2016.
În perioada 4 – 20 mai are loc reînscrierea copiilor la grădiniță, iar în perioada 23 mai - 17 iunie, respectiv 27 iunie - 29 iulie se desfășoară înscrierea nou-veniților. La înscrierea copiilor la grădiniță, părinții trebuie să prezinte câteva acte.
Reînscrierea copiilor la grădiniță începe mâine, 4 mai, iar înscrierea nou-veniților debutează în 23 mai. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj asigură părinții că niciun copil nu va rămâne fără loc la grădiniță, cu toate că nu știu câte locuri sunt disponibile în unitățile de învățământ preșcolar.