Cea de-a 4-a ediție Techsylvania, unul dintre cele mai influente evenimente de tehnologie din Estul Europei, se apropie cu pași repezi.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii, care au absolvit clasa a VIII-a, se pot înscrie, în perioada 7-9 iunie, la evaluarea naţională, urmând ca pe data de 19 iunie, să susţină prima probă, examenul la limba română. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.
Elevii de clasa a XII-a susţin, marţi, 6 iunie, prima probă a bacalaureatului, evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele scrise, care sunt şi cele mai importante, vor începe pe 26 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iulie.
De Ziua Copilului, Consiliul Național al Elevilor a propus Guvernului mai multe schimbări în sistemul de învățământ.
În prag de 1 iunie, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES a derulat un studiu care a avut ca scop evaluarea atitudinilor și comportamentelor românilor cu privire la copiii lor, toate acestea prin prisma unor aspecte legate de creșterea și educarea copiilor.
În perioada 21-26 mai, Colegiul Tehnic “Raluca Ripan” a găzduit activităţi din cadrul unui proiect european Erasmus+ întitulat „Healthy we - future guarantee”, al cărui obiectiv este promovarea şi susţinerea unui stil de viață sănătos în rȃndul tinerilor, sensibilizarea elevilor cu privire la importanța unei alimentații corecte și cu privire la beneficiile sportului.
Ca în fiecare an, 1 iunie este despre copii. Iulius Mall Cluj îi așteaptă pe prichindei să petreacă o zi de poveste, cu evenimente pe placul lor.
Procesul de reînnoire a manualelor trebuie accelerat și ar trebui să se termine în 2020, deoarece ar fi un câștig pentru întreaga comunitate, potrivit Ministrului Educației Naționale, Pavel Năstase.