Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretele de promulgare a trei legi, între care cea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, scrie Agerpres.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a anunţat, duminică, că a declanşat proteste, iar la nivelul cadrelor didactice din 1.100 unităţi medicale s-a optat pentru boicotarea simulării examenului naţional, în perioada 5-7 martie.
Ministerul Educaţiei Naţionale face apel la cadrele didactice care au anunţat că vor boicota simularea Evaluării Naţionale din cauza unor nemulţumiri privin veniturile să nu afecteze elevii prin demersuri radicale, instituţia susţinând că boicotul nu este o soluţie.
Rectorii celor mai importante universităţi din Cluj-Napoca, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, USAMV, Universitatea de Artă şi Design sau Academia de Muzică Gheorghe Dima ar urma să devină cetăţeni de onoare ai Clujului, la propunerea primarului Emil Boc.
Prorectorul Universității Babeș-Bolyai, Ioan Bolovan, a reacționat după ce Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) Cluj-Napoca a solicitat revocarea acestuia din Comisia de Istorie din cadrul CNATDCU pe motiv că apare în indexul creat de această organizație drept plagiator și autoplagiator.
Asociaţia clujeană GRAUR, care se ocupă cu depistarea cazurilor de plagiat, cere îndepărtatea persoanelor dovedite că au plagiat din structurile de decizie ale Ministerului Educaţiei, printre care se numără ministrul Educaţiei, Valentin Popa, dar şi rectori şi prorectori din mai multe oraşe.
Pe 30 ianuarie 2018, aproape 700 de oameni au participat la prima ediţie a Endava Inspire, un eveniment dedicat motivației: cum identificăm acel imbold care ne determină să schimbăm lumea în bine.
Claudiu Turcuş, angajat la Universitatea Babeş-Bolyai şi lector la Facultatea de Teatru şi Televiziune, povesteşte cum în locul creşterii de salariu cu 25% promise de Guvern a primit mai puțini bani decât înainte.