monitorulcj.ro Menu
Educație

Elevii „de 10”, premiați și anul acesta de Primărie. Boc: „Investiția în educație, o prioritate absolută”

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională, dar și cei care vor avea 10 pe linie la Bacalaureat vor fi răsplătiți de Primăria Cluj-Napoca și anul acesta, a anunțat primarul Emil Boc.

Elevii „de 10”, premiați și anul acesta de Primărie. Boc: „Investiția în educație, o prioritate absolută”

 

 


Elevii clujeni care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională, dar și cei care vor lua nota maximă la bacalaureat vor fi premiați și în acest an de primărie. Deocamdată nu a fost stabilit cuantumul premiilor, însă cel mai probabil se va menține la nivelul anilor trecuți, adică 1.000 de lei/elev.

 


„Da, programul de premiere al elevilor merge mai departe. Investiția în educație este și rămâne o prioritate absolută pentru Cluj-Napoca, lucru ce se reflectă și în faptul că Clujul este din nou pe primul loc la nivel național”, a declarat primarul Emil Boc, pentru monitorulcj.ro.

Potrivit datelor oficiale, 15 elevi din județul Cluj, dintre care 13 elevi din municipiul Cluj-Napoca, au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională, iar județul Cluj se situează pe primul loc din țară privind numărul de note maxime obținute la examen. Clujul conduce în topul județelor, urmat de București cu 13 elevi, Timiș cu 8 elevi și Iași cu 7 elevi. De asemenea, județul Cluj a înregistrat cea mai mare promovabilitate, cu 88,6%, urmat de Brăila - 86,4%, București - 85,2% și Galați - 81,7%.


Cele mai multe medii de 10 au fost obținute de elevi din cadrul Colegiului Național „Emil Racoviță” și ai Școlii Gimnaziale „Ioan Bob” din Cluj-Napoca.

Când vor avea loc înscrierile la liceu?

Înscrierile pentru liceu vor avea loc în perioada 16-22 iulie, iar repartizarea elevilor se va face pe data de 24 iulie, media obținută la Evaluarea Națională fiind un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.


Admiterea elevilor pentru liceu se va calcula astfel: 80% rezultatele evaluării naționale și 20% media generală a celor patru clase de gimnaziu.