monitorulcj.ro Menu
Educație

100 de elevi clujeni au fost premiați pentru rezultatele obținute în anul școlar 2019-2020. „Cluj, pe primul loc la educație”

Gala de excelență „10 pentru Cluj” a avut loc în acest an online. Primăria a acordat premii elevilor clujeni pentru rezultatele deosebite din anul școlar 2019-2020.

Aproape 100 de elevi clujeni au fost premiați pentru rezultatele obțiunte în acest an. Cluj, pe primul loc la concursurile școlare

 

 


Un eveniment dedicat elevilor clujeni, Gala de excelență „10 pentru Cluj”, se află la ediția a XII-a și a fost organizat în acest an în mediul online, din cauza contextului epidemiologic în care ne aflăm.

 


Cei mai „merituoși” copii și tineri clujeni, cu vârtste între 3 și 18 ani, au primit premii și diplome din partea Primăriei, Consiliului local din Cluj-Napoca și cu sprijinul unor societăți și instituții locale.

Elevii au fost recompensați pentru rezultatele deosebite obținute în diverse domenii de activitate, pe parcursul anului școlar, chiar dacă activitățile școlare s-au desfășurat în condiții speciale.


„Această gală reconfirmă ceea ce am reușit să facem împreună și anume: Clujul pe primul loc, în foarte multe domenii, începând cu educația pe care o premiem acum, dar și cu inovarea și IT-ul și cu ce înseamnă domeniul artistic, cultural. Nu în ultimul rând, cu domeniul administrativ și medical, Clujul este la înălțime. Această gală de excelență este la cea dea XII-a ediție. Clujul are șansa de a avea o educație universitară și preuniversitară de cel mai înalt nivel. Acest lucru este posibil prin implicarea în egală măsură a Inspectoratului Școlar, elevilor, profesorilor, părinților și nu în ultimul rând a administrației locale, prin susținerea infrastructurii aferente”, a spus Boc la decernarea premiilor, din cadrul Galei de excelență „10 pentru Cluj”.

Cluj s-a clasat pe locul 1 pe țară la concursurile școlare

Chiar și în contextul pandemiei de COVID-19, comunitatea clujeană a inițiat numeroase proiecte educaționale. Elevii din Cluj au desfășurat numeroase activități extra-curriculare pe parcursul anului școlar online.


„Comunitatea educațională clujeană a identificat suficiente proiecte din educație pentru a putea participa la această competiție care omagiază și premiază performanța educațională pentru că nu sunt neapărat performanțe școlare, sunt și foarte multe proiecte și activități extra-curriculare care sunt foarte importante în definiarea și conturarea personalității elevilor, a copiilor și a tinerilor noștri”, a spus Marinela Marc, inspectorul școlar general din Cluj.

Inspectorul școlar a menționat și faptul că munca în echipă a dus la clasarea Clujului pe primul loc la concursurile organizate în vara anului 2020:


„Eram întrebată la un moment dat de colegi din țară în ce constă succesul reușitei de la Cluj, pentru că așa cum menționați dumneavoastră, ne-am clasat pe primul loc la tot ceea ce a însemnat concursuri în această vară. De fiecare dată vă spun că succesul constă în munca în echipă și asta se vede și la nivel macro, și la nivelul unei unități de învățământ, pentru că dacă elevii, cadrele didactice, părinții și toți partenerii școlilor nu ar face echipă pentru asigurarea performanței și pentru creșterea calității educaționale a copiilor și tinerilor noștri, nu ne-am bucura astăzi împreună pentru aceste performanțe deosebite realizate de elevii clujeni.”

Premii de peste 17.000 lei pentru 96 de elevi

Gala de excelență „10 pentru Cluj” a premiat aproape 100 de elevi pentru rezultate deosebite, pe 10 categorii. 96 de elevi și un profesor au primit dimplome și premii în bani și pachețele, pentru activitățile desfășurate pe parcursul anului școlar.

Categoriile premiate au fost: Prichindeii Cetății, Social, Arte ansamblu, Arte individuale, Sport de echipă, Sport individual, Mediu, Științe, IT și Inovație. Pe lângă premiile din categoriile respective au mai existat trei mari premii: „Profesorul anului”, „Elevul anului” și „Ambasador pentru Cluj”.

Premiul „Profesorul anului” a fost acordat profesorului clujean Alina Monica Bărăian, de la Colegiul Național „George Coșbuc” pentru proiectul educațional „Spiritul barițist răzbate peste timp. 100 de ani de învățământ clujean de calitate”. Premiul „Elevul anului” i-a fost acordat lui George Alexandru Râpeanu, elev al Colegiului Național „Emil Racoviță” pentru medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică Online de la Singapore, 2020.

Trei elevi clujeni din ciclul primar, gimnazial și liceal au obținut premiul „Ambasador pentru Cluj”. Din ciclu primar, „Ambasador pentru Cluj” a fost acordat elevei Ionela Maria Ghip de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”, pentru premiul I la concursul internațional de interpretare vocală „Melodia preferată”, premiul I la Festivalul Internațional de Muzică din Sibiu și premiul I la Festivalul Națiol „Dulce-i graiul românesc” de la Târgu-Jiu.

Din ciclul gimnaziu, pentru „Ambasador pentru Cluj”, a fost ales Iancu Ioan Sandea de la Colegiul Național „Emil Racoviță” pentru obținerea medaliei de aur la un concurs internațional de matematică, online, din Berlin, Germania, dar și pentru multe alte concursuri naționale de matematică.

Din ciclul liceal, premiul „Ambasador pentru Cluj” a fost oferit elevei Chiș Ștefania, de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” pentru Programul Erasmus Plus Bulgaria, Programul Euroscola, premiul I la Concursul Tehnici Matematice și alte concursuri internaționale.

Suma totală a premiilor în bani, oferite elevilor clujeni, a fost de peste 17 mii de lei.