monitorulcj.ro Menu
Educație

PET-uri transformate în accesorii vestimentare. Trei eleve din Cluj au venit cu o idee genială

Trei eleve ale unui liceu din Cluj-Napoca au câştigat un concurs de start-up-uri cu ideea lor de afaceri prin care vor să transforme PET-urile care poluează râurile în accesorii vestimentare, cum sunt brăţări, cercei şi lănţişoare.

Astrid Frâncu, una dintre cele trei eleve în clasa a XI-a la Liceul ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, a declarat că proiectul prevede şi înfiinţarea unui magazin online în care să fie vândute produsele realizate.

”Împreună cu colegele mele de clasă Antonia Andraşoni şi Raluca Dragonici am format echipa Kaarma şi am pus bazele unei afaceri prin care ne-am propus să transformăm PET-urile care poluează râurile în accesorii vestimentare din plastic, cum sunt brăţările, cercei şi lănţişoarele. Ideea a avut-o Raluca după care am dezvoltat, împreună, acest proiect de antreprenoriat, care a câştigat un concurs organizat de primul accelerator de start-up-uri creat pentru elevii de liceu din România. Ne-am dat seama că ecosistemul din ţara noastră are mult de suferit din cauza poluării, mai ales din cauza PET-urilor care plutesc pe râurile de la noi şi se adună pe maluri, astfel că ne-am gândit la o soluţie. Vom înfiinţa şi un magazin online în care să ne vindem produsele care vor fi create de noi”, a spus Astrid, potrivit Mediafax.


Potrivit acesteia, urmează să fie înfiinţată o firmă, va fi lansată o acţiune de strângere de fonduri pentru dezvoltarea afacerii iar apoi va fi cumpărată şi o imprimantă 3D cu care se vor realiza accesoriile din plastic.

”Nu am făcut acest proiect pentru a câştiga bani, ci vrem să încurajăm oamenii să recicleze şi să protejăm mediul cât de mult putem”, a explicat eleva.


Cele trei adolescente din Cluj-Napoca fac antreprenoriat după cursurile şcolare şi vor să continue afacerea şi după ce vor deveni studente.