monitorulcj.ro Menu
Educație

Volumul de poezii al unui tânăr supraviețuitor al tragediei din Colectiv a fost lansat la Cluj

Volumul de poezii al unui tânăr supraviețuitor al tragediei de la Colectiv a fost lansat vineri seară în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, care are loc zilele acestea la Cluj.

Cartea a fost scoasă după ce directorul editurii, Vasile George Dâncu, a auzit povestea tânărului Silviu Ciocanelli și i-a citit poeziile. Toate încasările care vor fi realizate din vânzarea cărții, scosă într-un tiraj de 500 de volume, vor merge către autor.

"Lansăm în premieră volumul de poeme Scrum al lui Silviu Ciocanelli, supraviețuitor al incendiului din clubul Colectiv. (…) Toate încasările din carte vor merge către autor, deoarece are nevoie pentru refacere, acesta fiind internat într-o clinică din Bruxelles și nu a putut veni la lansare. În perioada următoare va suferi și o operație, va fi o intervenție delicată, va trebui să stea fără să se miște", a declarat editorul.


Titlul volumului a fost dat de poezia "Scrum", pe care autorul a scris cu câteva zile înainte de tragedia de la Colectiv. "Am o urgentă nevoie/să respir singur/să nu împart aer sau priviri/vorbe sau trăiri/până când mă pot scufunda din nou/între voi/mă găsesc în nopțile distorsionate/și râdem și suntem/și plângem și am fost/... totul”, spun versurile compuse de tânăr.

Silviu Ciocanelli nu a fost prezent la eveniment, el fiind internat într-o clinică din Bruxelles, unde urmează să suporte o operație de refacere a pielii. Tânărul și-ar fi dorit să vină la lansarea de la Cluj însă medicii l-au sfătuit să nu facă această călătorie.


Evenimentul pregătit special pentru lansarea volumului "Scrum" a fost urmat de un concert al trupei clujene "Times of need", care, de asemenea, au susținut în mod gratuit spectacolul de muzică. Solistul trupei rock, Răzvan Usinevici, a povestit că nu l-a cunoscut pe Silviu Ciocanelli înaintea acestui eveniment, dar că, primind invitația de a susține un concert, nu a putut-o refuza.

„Avem foarte mulți prieteni în București, am avut câțiva prieteni și în clubul Colectiv și chiar dacă trecem și noi prin destule problema cu trupa nu am putut să refuzăm o asemenea invitație. Se împlinește în curând un an de zile de la tragedia Colectiv și este foarte important să nu uităm ce s-a întâmplat acolo și să ajutăm așa cum putem noi, ca muzicieni, să îl ajutăm și pe Silviu, care acum se recuperează", a spus Usinevici.