monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-a mutat Dragnea la Cluj? - FOTO

După ce vineri a participat la alegerile din PSD Cluj, preşedintele partidului Liviu Dragnea a revenit marţi în oraşul de pe Someş.

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, preşedintele PSD Liviu Dragnea şi scriitorii Dinu Flămând, Nicolae Manolescu şi Gabriela Adameşteanu au participat marţi, alături de câteva sute de persoane, la un Marş al Lecturii. Evenimentul a fost organizat în deschiderea Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), care începe marţi la Cluj.

Cei aproape 300 de participanţi la Marşul Lecturii, care s-au adunat în faţa Universităţii Babeş-Bolyai, au adus cu ei cărţi, dar şi afişe cu mesaje de încurajare a cititului. “De carte nu scapi”, „A citi e omeneşte”, „Orice om este muritor, dar şi un posibil cititor” sau „Clujul citeşte” sunt câteva dintre mesajele de pe afişe.


Ministrul Ionuţ Vulpescu a adus romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” al lui Camil Petrescu şi a declarat că prin fiecare carte citită fiecare dintre noi reconstruieşte o lume.

„Este o frumoasă formă de protest cea în jurul cărţilor şi văd că la Marşul Lecturii participă foarte mulţi tineri, ceea ce mă bucură. Ministerul Culturii susţine Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, fiind partenerul principal al manifestării într-un oraş care excelează în ceea ce înseamnă literatură. Nume mari ale literaturii române au scris aici, iar aici sunt mari publicaţii în jurul cărora s-au produs curente literale şi culturale. Mă refer la revistele Tribuna, Echinox, Apostrof”, a spus Ionuţ Vulpescu.


La rândul său, directorul FICT, Vasile George Dâncu, a declarat că organizarea acestui Marş al Lecturii are şi rolul de a atrage atenţia comunităţii asupra importanţei cărţii, atât în cultura unui popor, cât şi pentru educaţia fiecărui om în parte.

Participanţii la Marşul Lecturii au străbătut pe jos cele câteva străzi care leagă UBB de Piaţa Unirii din centrul oraşului Cluj-Napoca, acolo unde, pe parcursul acestei săptămâni, va avea loc Festivalul Internaţional de Carte Transilvania. Anul acesta participă 60 de expozanţi.


La ceremonia de deschidere a festivalului au fost prezenţi scriitorii Dinu Flămând, Gabriela Adameşteanu, Ion Mureşan, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, şi preşedintele Uniunii Scriitorilor Cluj, Irina Petraş.

De asemenea, la eveniment a fost prezent şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că a dorit să vadă cum s-a dezvoltat festivalul, pe care îl cunoaşte de la prima ediţie, din 2013.


“Am participat, luni seară, la o discuţie, invitat de Nicolae Manolescu la o reuniune a Uniunii Scriitorilor. Poate prin prezenţa mea aici, alături de ministrul Culturii, am vrut să îl asigur de sprijinul meu care este necesar pentru scriitori şi pentru literatura din România”, a spus Liviu Dragnea.

FICT, aflat la a treia ediţie, se desfăşoară anul acesta în perioada 6 - 11 octombrie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.