Educație
Un cercetător de la UBB a găsit fragmentele unui schelet aparţinând strămoşului elefantului
Prof. Dr. Vlad Codrea din cadrul Departamentului de Geologie, al Facultăţii de Biologie şi Geologie, a UBB, împreună cu o echipă de cercetători formată din reprezentanți ai Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad (Drd. Laurențiu Ursachi) și ai universității Al. I. Cuza din Iași (asist. dr. Bogdan Rățoi şi prof. dr. Mihai Brânzilă) au descoperit mai multe fragmente ale unui schelet de Deinotherium.
Fragmentele scheletului au fost găsite în comuna Gherghești din judeţul Vaslui.
În urma prospecţiunilorgeologice și paleontologice efectuate, în comuna vasluiană, în vara anului 2015 au fost descoperite elemente ale unui schelet parțial (fragmente ale craniului cu o parte dintre dinți, alături de elemente scheletice din porțiunea anterioară a animalului), care dovedesc prezența unui deinother de talie mare, strămoș colateral din Miocenul superior (Meotian, cca. 11-12 milioane de ani) al elefanților actuali.
Resturile fosile descoperite în nisipurile de la Gherghești aparţin speciei Deinotherium proavum (= D. gigantissimum). Un schelet complet din specie de deinother a fost descoperit cu peste un secol în urmă la Mânzați, în județul Vaslui, de către paleontologul Gregoriu Ștefănescu. Scheletul este expus astăzi la Muzeul Gr. Antipa din București.
Ierbivorele mari au populat îndeosebi aria Europei Centrale și Orientale. De regulă, fosilele lor apar ca oase izolate și foarte rar ca shelete parțiale sau întregi, fapt ce conferă acestei apariții un caracter aparte. Descoperirea aduce un plus de cunoaștere asupra acestor animale și a mediilor în care au viețuit, la Ghergești existând pe atunci o luncă, cu siguranță bogată în vegetație, într-un climat considerabil mai cald decât cel actual.
La finalul Miocenului, deinotherii au dispărut complet din România, grupul stingându-se în Africa mai târziu, în Cuaternar. Punctele fosilifere de acest tip din Moldova justifică pe deplin o protecție adecvată, ca arii geologice protejate, fiind de importanță pentru paleontologia națională și europeană.
Pentru o mai bună informare şi cunoaştere a acestei descoperiri au fost montate,în comuna vasluiană, panouri explicative și indicatoare, iar localnicii vor fi informați asupra descoperirii prin conferințe pentru publicul larg.