Distribuție Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, continuă cel mai ambițios program de investiții în rețea la nivel național.
În ultimele două luni, prețurile locuințelor din Cluj au fost în continuă creștere. Nici în luna mai prețurile nu au stagnat, dimpotrivă, au persistat în majorare.
Alocațiile copiilor vor crește cu 20% la începutul anului viitor, a anunțat Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților.
Să ne ținem copiii acasă, în Romania, este desigur un proiect prin care ne gândim la viitor, la care trebuie sa rezoneze cei peste 2 milioane de „decretei”, născuți între 1967-1972 – mă număr și eu printre ei - care au copii de vârsta fetelor primarului și care trăiesc cu teama că aceștia vor pleca în altă parte în căutarea fericirii.
O casă veche din Mărăști este scoasă la vânzare la prețul de aproape 400.000 de euro. Interiorul este decorat pe stilul rustic, iar terenul casei nu este deloc îngrijit.
Clujenii ar putea plăti gazul și lumina de 6 ori mai mult decât bucureșteni, de la 1 iulie. Facturile se vor scumpi considerabil de la începutul lunii viitoare.
Vești bune pentru pensionari! Pensiile vor crește anul viitor, când se va putea aplica actuala legislație, a anunțat ministrul Muncii.
Prețurile de pe piața imobiliară din Cluj vor crește cât mai curând, deoarece materialele de construcție s-au scumpit foarte tare, iar cererea de pe piață a crescut accelerat.