Cele mai multe joburi disponibile la început de an sunt pentru candidaţii cu experienţă în domeniul IT, în vânzări şi retail, în domeniul economic şi în cel al transporturilor, potrivit unei analize realizate de o companie de recrutare online.
Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj a încheiat anul 2017 cu peste două milioane şi jumătate de pasageri, ceea ce a însemnat o creştere cu 50% a faţă de anul anterior, a anunţat, luni, directorul David Ciceo.
Consiliul Concurenţei anunţă, într-un comunicat transmis duminică, sancţionarea cu amenzi de 73,1 milioane de lei (aproximativ 15,8 milioane de euro) a şase companii pentru înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor de măsurare a energiei electrice.
Prima săptămână din 2018 a fost una pozitivă pentru leu, care a reușit să recupereze din terenul pierdut la sfârșitul anului trecut comparativ cu cele mai importante valute.
ITM Cluj desfășoară din 01.12.2017 până în 06.01.2018, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă la desfăşurarea activităţilor cu articole pirotehnice.
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, continuă să dezvolte unul dintre cele mai extinse şi puternice portofolii multibrand de pe piaţa locală prin investiţiile în retehnologizare şi modernizare a proceselor de producţie.
Anul abia încheiat ar fi trebuit să fie unul pozitiv pentru leu. Cu o alianță stabilă la guvernare, cu una din cele mai importante creșteri economice din UE, existau cele mai favorabile premise. Dar...