Economie
ANALIZĂ VALUTARĂ. Crește presiunea pe leu
Evoluția leului din săptămâna care a precedat alegerile prezidențiale a fost una descendentă față de principalele valute.
Principalul eveniment al perioadei a fost reprezentat de ședinta de politică monetară a BNR, unde s-a decis menținerea dobânzii sale cheie la 2,50%/an, nivel care a fost stabilit în mai 2018.
La conferința de presă care a urmat, guvernatorul Mugus Isărescu a anunțat că prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an a fost scăzută de la 4,2 la 3,8%, respectiv de la 3,4 la 3,1%, pentru decembrie 2020.
În august, BNR a menţinut la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a crescut, de la 3,3% la 3,4%, prognoza pentru decembrie 2020.
„Nu suntem nici în prăpastie, nici pe marginea ei. Însă, cea mai mare parte a creşterii economice este bazată pe consum. Cererea şi-a menţinut ritmul crescut de creştere, iar această creştere nu este la un nivel sustenabil", a atras atenția guvernatorul BNR.
Cursul euro s-a mișcat între 4,7540 și 4,7626 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,7615 lei, când tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,758 și 4,766 lei, cu închiderea la 4,764 lei.
De altfel, la nivel regional s-a conturat o evoluție depreciativă a monedelor, cea mai afectată fiind cea maghiară care a pierdut peste un procent față de euro. Această tendință se datorează ieșirilor de capital speculativ care se îndreaptă către plasamentele în dolari.
Cursul monedei americane a crescut puternic, de la 4,26 la 4,3137 lei.
Moneda elvețiană s-a apreciat de la 1,104 la 1,098 – 1,101 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3104 la 4,3304 lei.
Uncia de aur a avut o evoluție descendentă pe piețele specializate, provocată de aprecierea monedei americane. De la valori de 1.509 – 1.514, la începutul perioadei, uncia a scăzut la sfârșitul ei până la 1.457 dolari, ceea ce a făcut ca BNR să anunțe vineri un preț al gramului de aur de 203,3805 lei, cel mai mic nivel începând cu 8 august.
BNR a organizat luni o nouă operațiune prin care a atras de la băncile comerciale aproape 4.500 milioane lei, la o dobândă de 2,5% egală cu ce de politică monetară.
Joi, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a coborât la 2,96%, nivel care se înregistra în a doua jumătate a lunii ianuarie, iar vineri, indicele a urcat la 2,97%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut vineri la 3,05%, valoare care se mai înregistra la jumătatea lunii iunie.
Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât vineri de la 3,12 la 3,10%, iar cel la 12 luni de la 3,16 la 3,15%.
După un început de săptămână la 1,1176 dolari, euro a scăzut vineri la 1,1017 – 1,1056 dolari, în ciuda publicării unor cifre destul de liniștitoare privind comerțul exterior francez și german pentru septembrie.
Aprecierea dolarului a provocat scădere bitcoin. Aceasta a coborât pe platformele specializate de la 9.500, la începutul săptămânii, până la 8.800 la sfârșitul ei.
Analiza cuprinde perioada 4 – 8 noiembrie.
Radu Georgescu