Economie
Ratele la împrumuturi cresc constant
După mulți ani în care creditele în valută au fost preferatele românilor, cei mai supărați fiind cei care au luat credite în franci elvețieni, în prezent leul a trecut la putere. Însă, după o perioadă destul de lungă în care dobânzile au fost suportabile, începând cu septembrie trecut valoarea acestora a crescut constant.
Indicele ROBOR, care este calculat de BNR, este unul dintre pricipalii factori care influențează nivelul ratelor plătite.
Dacă la începutul anului trecut indicele la trei luni se situa la 0,87%, iar în septembrie la 0,92% ieri acesta creștea la 2,08%. Acest indicator este utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, precum cele de consum.
Indicele la șase luni, utilizat în cazul creditelor ipotecare, a sărit ieri la 2,40%, maximul ultimilor trei ani și jumătate, în timp ce cel la nouă luni a urcat la 2,45% iar cel la 12 luni a stagnat la 2,49%.
Principala cauză a acestei evoluții o reprezintă creșterea inflației, care a prins viteză ca o consecinți a decalajelor economiei românești și a inflamării consumului, stimulat de politicile populiste ale PSD.
Pentru a preîntâmpina excesele băncilor, BNR a reluat procesul de creștere a dobânzii sale de politică monetară, după aproape trei ani de stagnare la minimul istoric de 1,75%. De la începutul anului, dobânda-cheie a fost majorată la 2,25% iar cei mai mulți analiști anticipează o creștere, până la finalul anului, la 3%.
Privind către piață valutară observăm revenirea euro, după circa patru săptămâni, peste pragul de 4,66 lei, media urcând de la 4,6595 la 4,6609 lei, evoluție în contrast cu a monedelor din regiune, care se apreciau. Tranzacțiile se realizau între4,657 și 4,663 lei, iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,66 – 4,663 lei.
Media dolarului american a urcat de la 3,7306 la 3,7530 lei iar cea a francului elvețian de la 4,0452 la 4,0471 lei.
Chiar dacă bursele americane erau închise cu ocazia Sărbătoririi Zilei de naștere a lui George Washington, perechea euro/dolar avea o ușoară tendință de scădere, 1,2388 – 1,2435 dolari, după atingerea vinerea trecută a valorii de 1,2555 dolari, maxim al ultimilor trei ani și două luni.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg contnua să crească, după scăderea de acum două săptămâni sub 6.000 dolari. El urca ieri la 11.024,85 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00