monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro la mai puțin de 0,1 bani de 4,76 lei

Perspectiva ca posibilul guvern minoritar format de PNL să nu primească investitura din partea Parlamentului a provocat deprecierea leului, în timp ce alte monede din regiune se apreciau față de euro.

Cursul euro a crescut de la 4,7556 la 4,7592 lei, cea mai ridicată medie începând cu data de 29 mai. Transferurile se realizau în culoarul 4,756 – 4,762 lei.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2732 la 4,2607 lei, cel mai mic nivel înregistrat de la sfârșitul lui august.


Moneda elvețiană stagna în culoarul 1,098 – 1,101 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,3243 la 4,3260 lei.

Uncia de aur stagna pe piețele specializate sub pragul de 1.500 dolari și fluctua în culoarul 1.488 – 1.493 dolari. Depreciere monedei americane a făcut ca preţul gramului de aur stabilit de BNR să scadă de la 204,4044 la 204,2784 lei.


Nivelul lichidității în lei din piața interbancară se menține la cote ridicate. De aceea, BNR a efectuat luni o nouă operațiune de tip repo prin care a atras de la băncile comerciale depozite în valoare de peste 5,7 miliarde lei, la o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,03%. minim care nu a mai fost atins din ianuarie, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,09%, minimul ultimelor patru luni, la 3,10%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a stagnat la 3,16%, iar cel la 12 luni la 3,21%.

Monedele din regiune se apreciau față de euro, profitând de evoluția lirei sterline. Cea poloneză fluctua între 4,276 și 4,284 zloți iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 330 – 331,2 forinți.


Optimismul privind semnarea unui acord care să permită un Brexit „liniștit" a permis monedei europene să se aprecieze față de cea americană. Euro a urcat luni la 1,1148 – 1,1179 dolari, iar lira sterlină a depășit pragul de 1,30 dolari, nivel care care se mai înregistra în mai.

Piețele așteaptă acum reuniunea monetară de joi a BCE, ultima care va fi condusă de Mario Draghi. Decizia de a relansa pragramul european de relaxare cantitativă nu a primit acordul tuturor membrilor conducerii BCE, cel mai vehement critic fiind guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann.


Bitcoin creștea pe platformele specializate la 8.200 – 8.300 dolari, după scăderea la 7.900 dolari de la sfârșitul săptămânii trecute.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

Radu Georgescu