monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Euro a crescut în februarie cu un ban

Leul a avut în februarie o evoluție depreciativă față de principalele valute, parcurs datorat scăderii încrederii în economia românească, tendință apărută după apariția OUG 114.

Comparativ cu sfârșitul lui ianuarie, luna trecută euro a crescut cu circa un ban, dolarul cu peste 2,5 bani iar francul elvețian cu aproape jumătate de ban.

În perioada analizată cursul euro a fluctuat între 4,7408 și 4,7594 lei. În prima ședință din martie media a fost stabilită la 4,7433 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,738 – 4,745 lei, cu închiderea la 4,74 lei. Vineri seară, pe piețele internaționale, euro a atins un maximum de 4,753 lei.


Aprecierea leului de la jumătatea perioadei poate fi pusă pe seama unor intervenții ale BNR, apărute în momentul în care euro testa depășirea pragului de 4,77 lei.

Perspectivele leului pe termen mediu sunt negative, în opinia membrilor CFA România. Ultimul sondaj realizat în rândul acestora indică o valoare medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,8055 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884 lei/euro.


De altfel, indicele de încredere în privința evolutiei economiei acesta a scăzut la 23,8 puncte, mai puțin cu 22,2 puncte comparativ cu ianuarie 2018.

Cursul dolarului a fluctuat între 4,1591 și 4,1885 lei, cel de la sfârșitul intervalului fiind stabilit la 4,1797 lei, când cotațiile din piață au fluctuat între 4,157 și 4,183 lei


Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale între 1,133 și 1,141 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,1939 la 4,1734 lei, pentru ca la finalul perioadei media să fie stabilită la 4,1753 lei.

Preţul gramului de aur a scăzut în prima ședință din martie la 175,4893 lei, în timp ce valoarea unciei de aur se situa pe piețele internaționale specializate la sfârșitul perioadei la 1.293,41 dolari.


Sondajul CFA România indică o valoare medie de 3,84% pentru rata anticipată a inflației cu un orizont de 12 luni. Acest nivel ridicat nu va permite o scădere sensibilă a indicilor ROBOR, care s-au menținut pe parcursul perioadei peste valoarea de 3,20%.

La sfârșitul intervalului, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a revenit la 3,28% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat la 3,39%.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, se situa la 3,49% iar cel la 12 luni la 3,53%.

Perechea euro/dolar a fluctuatpe piețele internaționale în culoarul 1,1325 – 1,1421 dolari.

Cotațiile au fluctuat la finalul perioadei între 1,1352 și 1,1409 dolari, bursele americane închizând la 1,1377 dolari.

Aprecierea monedei americane de vineri a apărut după publicarea datelor privind inflația. Dacă în SUA ea a fost stabilă în decembrie cu o valoare de 1,7%, în schimb în zona euro ea a fost de 1,5%.

Tendința de apreciere a dolarului, manifestată încă de anul trecut, se datorează, în principal, stării negative a economiei din zona euro,unde Italia a intrat în recesiune tehnicăiar Germania se poate confrunta cu probleme asemănatoare.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg a încheiat perioada la peste 3.830 dolari.

Analiza cuprinde perioada 25 februarie – 1 martie.

Radu Georgescu