Economie
Rate mai mici la împrumuturile pentru locuințe prin refinanțare la Banca Transilvania
Persoanele care doresc să refinanțeze la Banca Transilvania creditele imobiliare/ipotecare în lei sau euro pot beneficia de rate mai mici.
Cea mai nouă ofertă BT, valabilă până la finalul acestui an, înseamnă împrumuturi mai avantajoase, acoperirea de către bancă a taxelor notariale şi evaluarea imobilului fără a fi perceput comision. Cui se adresează oferta BT şi ce presupune?
Banca Transilvania se adresează celor care doresc să îşi gestioneze mai bine banii, pentru a putea investi în planuri noi. Este vorba de persoanele care, în urma calculelor BT, ar putea obține o rată mai mică şi presupune luarea unui credit imobiliar pentru închiderea altuia, de la o altă bancă.
Pentru a avea o „călătorie” cât mai uşoară în direcția descreşterii ratelor, BT sprijină clienții cu acoperirea taxelor notariale aferente mutării ipotecii imobiliare, cu suma de 1.000 de lei net, direct în contul acestora. Cei care doresc, pot afla online, orientativ, suma totală de plată şi rata după refinanțare la BT. Acestea depind de suma rămasă de plată, de perioada dorită pentru refinanțare şi dacă persoana respectivă primeşte venitul prin BT sau prin alte bănci.
5 paşi pentru refinanțare la Banca Transilvania
– Obținerea acordului de refinanțare de la banca la care este împrumutul imobiliar/ipotecar, exceptând creditele prin programul Prima Casă;
– Alegerea unui notar pentru asistență privind contractul de ipotecă;
– Solicitarea unui nou extras CF de informare, care se poate obține online;
– Accesarea ofertei de la Banca Transilvania se face cu următoarele acte: act de identitate, documente specifice de venit, acordul de refinanțare de la banca la care a fost luat creditul şi documentele de proprietate ale locuinței;
– După închiderea creditului refinanțat, împreună cu reprezentantul băncii de la care a fost luat inițial creditul, se întocmeşte la notar o adresă de radiere, pe baza căreia noratul obține extrasul CF cu ipotecă în favoarea BT.
Pentru refinanțare se poate aplica atât pe site-ul băncii, cât şi la oricare dintre cele peste 500 de sedii BT, transmit reprezentanții Băncii Transilvania.