Dan Petrescu s-a întors la CFR Cluj și a pornit o adevărată revoluție de care nu a scăpat nici măcar Cătălin Itu, unul dintre favoriții „bursucului” în mandatul precedent.
Chiar dacă eşti în căutarea unui credit de nevoi personale, a unei soluţii de refinanţare sau a unui împrumut care să-ţi permită să-ţi cumperi o casă ori un autoturism, platformele de comparare reprezintă o metodă eficientă care te ajută să descoperi cel mai bun produs financiar.
CFR Cluj l-a trimis pe Nicolae Carnat la Rapid sub formă de împrumut.
UTCN a primit un împrumut de 21 de milioane de euro de la Banca Europeană, pentru modernizarea universității.
Alexandru Pașcanu, fundașul central împrumutat de CFR Cluj în Spania, a fost depistat pozitiv cu Covid-19.
Comisia Europeană a prezentat Consiliului European propuneri de decizii privind acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 81,4 miliarde euro, din cadrul Instrumentului SURE pentru 15 state membre, dintre care patru miliarde euro fiind propunerea pentru România, potrivit unui comunicat al Consiliului European.
În Florești există o singură bibliotecă, care momentan nu funcționează fiindcă a rămas fără spațiu în care să activeze. Șulea promite că din toamnă floreștenii vor avea o bibliotecă.
Poșta Română se pregătește să contracteze un împrumut de zeci de milioane de euro.