monitorulcj.ro Menu
Economie

Scenariu realist. Doar 43 de km de autostradă vor fi inauguraţi în 2019

Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură îl contrazic pe Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a avansat ideea că în 2019 vor fi inauguraţi 118 km de autostradă, şi spun că cel mai probabil cifra este de 43 de km, iar restul "promisiuni pentru naivi şi dezinformări grosolane".

"În continuare autorităţile afişează dispreţul şi sfidarea din anii trecuţi, promiţând cai verzi pe pereţi. Avem şi o nouă abordare de tipul "nu noi dăm termenele, constructorii spun că finalizează în 2019". De parcă oficialii CNAIR sunt nişte mieluşei inocenţi care nu înţeleg ce li se întâmplă. Dacă antreprenorii nu respectă graficele de execuţie şi obligaţiile asumate contractual, de ce nu sunt penalizaţi?! Este, evident, doar o altă fumigenă creată cu scopul de a ascunde fuga de răspundere şi incompetenţa (i)responsabililor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere", scrie Pro Infrastructura, pe pagina de Facebook.

Reprezentanţii asociaţiei fac referire la declaraţiile lui Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, care a spus că în noul an vor fi inauguraţi 118 km de autostradă.


"Realitatea este cruntă. În 2019 pot fi inauguraţi cu siguranţă doar 43,28 km, adică loturile 3 (mai-iunie) şi 4 (august-septembrie) ale Autostrăzii A1 Lugoj-Deva (între Holdea şi Şoimuş). În acest moment, este fezabil, dar dificil, ca la finalul lui 2019 să circulăm pe încă aproximativ 8 km din Autostrada A10 între Sebeş şi nodul Alba Iulia Sud, pe bretele scurte de acces de la Lancrăm. Restul tronsonului (până la Alba Iulia Nord) nu poate fi gata în 2019, realist vorbind. Iar sectorul de 17,9 km din Autostrada Transilvania (A3) dintre Iernut şi Cheţani are doar şanse teoretice să fie deschis până la sfârşitul lui 2019 din cauza problemelor financiare ale constructorului (Astaldi) şi birocraţiei nerezolvate.

Aşadar, scenariul realist ne indică 43,28 km noi de autostradă în acest an, iar cel foarte optimist 69,18 km. Restul sunt doar promisiuni pentru naivi, dezinformări grosolane şi minciuni gogonate", mai precizează Asociaţia Pro Infrastructură.


CNAIR: Pentru anul 2019 mizăm pe 118 km de autostradă, dar depinde de constructori

CNAIR mizează pe inaugurarea a 118 km de autostradă, dar realitatea de la finele anului 2019 depinde de constructori, a declarat Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt al companiei, în cadrul disputei cu asociaţia Pro Infrastructură.


„Constructorii nu mai au blocaje administrative, dacă vor lucra, vom avea inaugurări”, a spus Şerbănescu. Purtătorul de cuvânt spune că, în relaţia cu constructorii, CNAIR trebuie să găsească întotdeauna o cale de mijloc, pentru că nici penalizările sau rezilierile nu sunt mereu o soluţie, şi trebuie ţinut cont şi de situaţia economică a constructorilor, precum şi de vreme sau alte situaţii care pot împiedica construcţia drumurilor.

Anul trecut au fost inauguraţi 60 de kilometri de autostradă, iar anul acesta CNAIR a anunţat că ar putea fi inauguraţi 118 km. Din aceştia, 43 km pe A1 Lugoj-Deva, 41 km pe A10 Sebeş-Turda şi 34 km pe A3 Tg. Mureş-Cluj, între Iernut şi Câmpia Turzii.