monitorulcj.ro Menu
Economie

Promisiuni neonorate. Câţi kilometri de autostradă avem la sfârşit de 2018

Compania de Drumuri a reuşit să deschidă doar puţin peste jumătate din cei 100 de kilometri de autostrada pe care se angajase să îi inaugureze în 2018. Şi nici pentru anul viitor nu se anunţă vreo accelerare a ritmului de lucru.

Din păcate, singurii care au de suferit de pe urma acestor întârzieri sunt şoferii, nevoiţi în continuare să îşi rişte vieţile, circulând pe şosele mult prea aglomerate, scrie ziare.com.

Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, susţinea, în luna august, că până la finele acestui an se vor deschide, în România, 100 de kilometri de autostradă. Chiar dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat, n-ar fi fost o mare realizare, de vreme ce capetele de autostradă pe care Neaga spunea că le va deschide ar fi trebuit deja inaugurate în urmă cu mai mulţi ani.


Oricum ar fi, CNAIR nu şi-a respectat promisiunea.

Astfel, în loc să inaugureze 100 de kilometri de autostrada, a deschis doar puţin peste jumătate.


Capetele de autostradă ale anului 2018

În primul rând, CNAIR a inaugurat, in luna iulie, loturile 3 si 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda. Acestea măsoară împreuna 28,7 kilometri şi ar fi trebuit deschise traficului încă din anul 2016.


Apoi, pe 28 septembrie, s-a deschis circulaţia pe "autostrada muzeu", un lot al Autostrăzii Transilvania. Aceste lucrări ar fi trebuit să fie finalizate de Bechtel cu mulţi ani în urmă. Dar cum statul român şi constructorul american nu s-au înţeles, contractul a fost reziliat, iar CNAIR a scos din nou la licitaţie bucăţi de autostradă.

Lotul lung de 8,7 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu a primit numele de "autostrada muzeu" deoarece, deşi finalizat încă din 2017, n-a putut fi deschis. Motivul: a fost construit ca în proiect, unde se prevedea că şoseaua se termină pe un maidan, pe malul râului Someşul Mic. Aşa că a mai fost nevoie de încă un an ca să se construiască un pod, care să permită conectarea Autostrăzii Muzeu cu porţiunea de A3 deja construită pe celălalt mal al râului. Per total, pe acest sector s-au dat în folosinţă 9 kilometri de autostradă, în septembrie.


La jumătatea lunii decembrie s-a deschis traficul pe 13,7 kilometri de Autostrada Transilvania, de la Iernut pâna la Ungheni (aproape de Târgu Mureş), cu trecere prin Ogra. Şi aceste sectoare de drum ar fi trebuit să fie gata în urmă cu cel puţin 3 ani.

Nu în ultimul rând, la 11 ani după ce dat-o îin lucru şi o inspecţie de 7 ore, Compania de Drumuri a reuşit să inaugureze Autostrada Urbană, lungă de 6,5 kilometri, care face legătura între partea estica a Centurii Bucureştiului şi Şoseaua Petricani.


Vorbim deci despre aproape 60 de kilometri de autostradă inauguraţi în 2018, cu mare întârziere faţă de termenele iniţiale de deschidere. Când a vorbit despre inaugurarea a 100 de kilometri de şosea de mare viteză, Narcis Neaga spera, probabil, să deschidă şi loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Lugoj-Deva, care se întind pe circa 43,2 kilometri.

Când Viorica Dăncilă l-a ameninţat că îşi va pierde funcţia dacă nu deschide, în 2018, cei 100 de kilometri promişi, Neaga a găsit o soluţie de compromis. Mai exact, a spus că de fapt ar fi terminat de construit cei 100 de kilometri, dar că din motive obiective - cum ar fi alunecarea de teren de pe lotul 4 al autostrăzii - nu s-a mai ajuns la recepţie.

Ce drumuri s-ar putea deschide în 2019

În mod normal, în 2019 ar trebui să fie gata, în sfârşit, lucrările la lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, lung de 21 de kilometri.

Construcţia acestei porţiuni de drum a început încă din anul 2014 şi ar fi trebuit finalizată în 2017. Din păcate, au apărut aici tot soiul de probleme.

Spre exemplu, după ce a realizat o parte a nodului Holdea, al cărui scop este să asigure legătura capătului estic al lotului de autostradă cu reţeaua naţionala de drumuri - constructorul (adică societatea Comsa) s-a trezit că statul nu-i plăteşte lucrarile, susţinând că nu i le-a comandat.

În cele din urmă, s-au organizat licitaţii astfel încât lucrarea să fie atribuită, iar constructorul să îşi primească banii. Alte şi alte probleme au îintârziat, însă, şantierul.

Şi lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deja ar fi trebuit deja să fie gata încă din 2016. Şi aici au apărut mai multe probleme. Printre ele se numără şi faptul că în dreptul localităţii Şoimuş sunt alunecări de teren. Potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură, un termen realist în care constructorii - adică Tehnostrade S.R.L. şi Spedition Umb S.R.L. - ar putea termina lucrările este luna augut 2019.

În total, potrivit estimărilor curente, în 2019 ar urma să se deschidă încă 117 kilometri de şosea de mare viteză. Asta daca nu mai apar probleme neprevăzute pe şantiere.

Marea problema a românilor nu ţine, însă, doar de faptul că anul acesta şi în 2019 se vor inaugura puţini kilometri de autostradă. Mai rău este că ritmul în care CNAIR a contractat lucrări, în ultima perioadă, a fost unul scăzut. Aşa că, din 2020 încolo, e greu de spus, la acest moment, ce se va construi.

În loc să continue eforturile de a construi autostrăzi cu fonduri europene, Cabinetul Dăncilă a preferat să încerce să realizeze marile proiecte de infrastructură anunţate - cum ar fi Autostrada Ploieşti-Comarnic Brasov şi Autostrada Unirii - în parteneriat public privat (PPP).